Synology 2022 AND BEYOND – Inovația nu se oprește niciodată

În cadrul evenimentului Synology 2022 AND BEYOND, compania taiwaneză a dezvăluit luna aceasta cele mai noi versiuni ale soluțiilor sale on-premise și cloud, prezentând DSM 7.1, Surveillance Station 9.0, SRM 1.3 și actualizări semnificative pentru C2 Backup, C2 Identity, C2 Password, C2 Storage și C2 Transfer. De asemenea, au fost anunțate noi funcții interesante pentru fiecare produs Synology, cu îmbunătățiri substanțiale a experienței oferite utilizatorului, a fiabilității și scalabilității la nivel general.

synology

On premise

Gestionarea datelor la scară largă

DSM 7.1 va aduce performanță îmbunătățită și confort în partajarea fișierelor prin introducerea suportului pentru SMB multicanal și DFS. Companiile cu mai multe site-uri pot folosi soluția cloud Hybrid Share acceptată de C2 Storage pentru a reduce posibilele limitări ale lățimii de bandă și pentru a simplifica lucrul colaborativ. Împreună cu portalul de fișiere unificat al Synology Drive și aplicația mobilă reproiectată, echipele de angajați care lucrează de la distanță au control complet asupra datelor lor, indiferent unde se află.

Pentru administratorii de sistem, mai mulți utilizatori și dispozitive nu ar trebui să însemne mai multe cheltuieli de gestionare. Active Insight, serviciul de monitorizare și depanare în cloud introdus cu DSM 7.0, câștigă noi facilități. Sarcinile Hyper Backup de pe fiecare dispozitiv pot fi acum monitorizate direct din Active Insight, asigurându-se că backup-urile nu sunt niciodată uitate. Mai multe detalii despre actualizările sistemului și analiza activității de conectare pun informațiile importante în prim-plan.

Noile capabilități de control a lățimii de bandă și trigger-ele extinse ale clientului în Active Backup for Business, plus suportul pentru implementarea Virtual DSM în MailPlus, oferă echipelor IT mai multe instrumente pentru a reduce complexitatea operațională. DSM 7.1 va introduce, de asemenea, suport pentru copiile de rezervă DSM complete, oferind administratorilor o altă modalitate de a proteja și restaura întregi dispozitive Synology.

Mai rapid, mai simplu și mai sigur

Surveillance Station 9.0 prezintă o interfață de utilizare rafinată oferind utilizatorilor toate instrumentele de care au nevoie, fiind mai rapid ca oricând. Noul Monitor Center centralizează toate fluxurile importante oferind un control mai bun la redare si o gestionare mai bună pentru alerte.

Implementarea unui nou asistent de configurare simplifică procedura de setare a camerelor, operaţie ce nu a fost niciodată mai simplă. Datorită opțiunii de importare și copiere a setărilor, implementarea a sute de camere se poate face în câteva minute.

Îmbunătățirile aduse sistemului de management central (CMS), inclusiv opțiunile flexibile de actualizare a dispozitivului, înregistrarea duală simultană și suportul HTTPS/SRTP fac ca fiecare instalare să fie mai sigură și mai rezistentă.

Un nou serviciu de supraveghere Synology C2 va permite utilizatorilor individuali și companiilor să salveze simultan și în siguranță înregistrări de supraveghere în serviciul cloud C2. Cu mai puțin de cinci secunde de înregistrări pierdute, C2 Surveillance se va asigura că înregistrările sunt întotdeauna accesibile, chiar și după un eveniment catastrofal sau în caz de furt al sistemului local.

Noul NVR DVA1622 face ca suita Synology de analize bazată pe inteligență artificială, cum ar fi recunoașterea feței și numărarea persoanelor, să fie accesibilă pentru magazinele mai mici sau chiar mediile SOHO. Împreună cu Surveillance Station 9.0, NVR-urile din seria DVA dobândesc și capacități de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare.

Wireless multi-gig, VLAN-uri și multe altele

SRM 1.3 și routerul Wi-Fi 6 Synology RT6600ax fac posibilă o rețea mai rapidă și extind considerabil capabilitățile de gestionare a rețelei. SRM 1.3 este livrat cu suport VLAN complet printr-o interfață intuitivă pe care oricine o poate folosi pentru a-și partiționa și separa dispozitivele, inclusiv senzorii IoT și alte gadgeturi potențial nesigure.

Routerul tri-band RT6600ax este unul dintre primele echipamente care acceptă spectrul extins de 5,9 GHz, oferind mult mai mult spațiu și funcționare neîntreruptă pentru dispozitivele de 160 MHz. Portul de 2,5 GbE asigură suport pentru legături și conectivitate la internet mai rapide.

O noua aplicație DS reproiectată pentru router aduce aproape toate capacitățile de gestionare ale SRM în smartphone. Crearea de noi rețele wireless, configurarea controlului parental sau filtrarea web, setarea schemelor de control al traficului și multe altele sunt acum accesibile la doar câteva clicuri distanță.

Viitorul

Synology a anunțat, de asemenea, că depune eforturi de cercetare și dezvoltare pentru servere de fișiere scalabile ce vor satisface cerințe și mai mari, fie pentru capacitate, disponibilitatea serviciilor sau nevoi de management.

În cloud

Un cloud securizat, pentru orice

Lansate în urmă cu doar câteva luni, C2 Backup, Identity, Password și Transfer sunt servicii de sine stătătoare proiectate pentru a rezolva provocări specifice IT într-un mod simplu și accesibil.

C2 Backup simplifică backup-ul dispozitivelor și datelor critice pentru afaceri, chiar și pentru echipele formate din angajați care lucrează de la distanță. Backup-ul complet cuplat cu recuperarea convenabilă la nivel de fișier printr-un portal online intuitiv asigură o protecție rapidă și flexibilă a datelor.

C2 Identity înlocuiește serviciile de directoare tradiționale cu o abordare hibridă sigură și cu latență redusă, cu servere C2 care oferă servicii de management, SSO și noduri LDAP implementate local pentru servere de intranet locale și dispozitives. Capacitățile incluse de gestionare a dispozitivelor Windows și macOS oferă administratorilor instrumentele de care au nevoie pentru a-și securiza echipele.

C2 Password face gestionarea parolelor simplă și accesibilă tuturor. Serviciul este gratuit pentru persoane fizice și doar 4,99 USD pe an pentru partajarea parolei între un număr de până la șase conturi – totul fără limitări la numărul de dispozitive conectate.

C2 Transfer face ușoară și sigură partajarea fișierelor sensibile cu entități externe. Pe lângă implementarea validării identității, C2 Transfer criptează toate fișierele la nivel local, asigurându-se că datele nu ajung niciodată în mâinile greșite, chiar dacă legăturile partajate sunt expuse.

Synology introduce în mod constant noi funcții pentru fiecare serviciu C2, maximizând confortul și scalabilitatea la cerere, fără a împovăra utilizatorii cu mentenanța. Opțiunile multiple de rezidență a datelor – inclusiv un nou centru de date din Taiwan, care a fost adăugat recent celor existente din Frankfurt și Seattle – permit administratorilor să obțină conformitatea maximă cu reglementările locale privind păstrarea datelor. În 2022, Synology va introduce serviciul de stocare C2 Object pentru aplicațiile compatibile cu S3.

Toate detaliile

Evenimentul Synology 2022 AND BEYOND, care a debutat pe 3 decembrie a.c., intră în mai multe detalii și introduce și mai multe funcții și servicii. Urmărește prezentarea și șapte sesiuni dedicate online la https://sy.to/2022.

Disponibilitate

Synology DSM 7.1 și Surveillance Station 9.0 vor fi lansate în Q1 2022 ca previzualizări publice.

SRM 1.3 va debuta pe routerul RT6600ax în Q1 2022. Suportul pentru RT2600ac și MR2200ac va fi adăugat în Q2 2022.

Informații mai detaliate despre alte caracteristici și servicii vor fi disponi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>