Imobiliarium: Toamna aceasta este perioada cea mai buna de investiții imobiliare din ultimii ani, în contextul inflației și creșterii TVA

București, 5 octombrie 2022

Potrivit Imobiliarium, cel mai amplu eveniment digitalizat dedicat pieței rezidențiale, toamna aceasta reprezintă o bună perioadă de investiții în imobiliare, întrucât schimbările socio-economice în derulare vor face mai dificilă achiziția începând cu anul viitor. Mai exact, 2023 vine cu creștere a taxelor în real-estate, precum și o ofertă mai redusă, cauzată de încetinirea ritmului de eliberare a  autorizațiilor de construcție în București. Pe de altă parte, investițiile imobiliare sunt, în continuare, printre cele mai sigure, iar România reprezintă, încă, una dintre cele mai accesibile piețe din regiune.

Specialiștii subliniază faptul că începând cu anul 2023 TVA-ul va crește de la 5% – cât este în prezent – la 19%.  Singura excepție în care TVA-ul de 5% se va păstra anul viitor este reprezentată de cazul primei achiziții, în valoare de până la 120.000 de euro.

Totodată, în București oferta este limitată, întrucât ritmul de eliberare a autorizațiilor de constuire a încetinit, în special în inelul central al Capitalei. Mai mult, prețurile materialelor de construcții fluctuează în continuare, iar manopera constructorilor crește exponențial.

Imobiliarium

Pe de altă parte, într-un context în care volatilitatea monedelor este foarte mare, investiția în real-estate rămâne, în continuare, una sigură. Luând în considerare exemplul ultimilor 30 de ani, proprietățile vandabile (cele din zone bune) vor putea fi valorificate ușor, în orice moment al pieței, spun specialiștii.

La aceasta se poate adăuga faptul că România este, în continuare, o piață încă accesibilă, comparativ cu alte țări din regiune, iar nevoia românilor de a avea o locuință se menține ridicată, fiind țara cu cel mai mare procentaj de proprietari din Europa (cca. 96%). Mai mult, randamentul chiriilor din imobiliare este, încă, atractiv în România, ajungând la aproximativ 4-5%.

Propriile nevoi și criterii determină perioada ideală de achiziție în imobiliare

Potrivit specialiștilor Imobiliarium, perioada ideală de achiziție în imobiliare trebuie să coincidă cu acoperirea propriilor nevoi și criterii, care variază în funcție de tipologia vieții fiecărui individ și familii, ce pot fluctua, după cum s-a demonstrat în pandemie.

„Nu există un răspuns standard pentru clasica întrebare <<Când să cumpăr?>>. Dacă se răspunde corect la întrebarea <<Ce și unde să cumpăr?>>, bazat pe criteriile individuale, proprietatea corectă se va face remarcată în căutări, iar acela devine momentul tău potrivit pentru achiziție. Iar din punctul de vedere al investitorilor, lucrurile sunt și mai simple. Dacă bifezi criteriile esențiale – zonă bună, cu acces facil, multe beneficii și locuință de calitate – atunci randamentul este excelent, raportat la costul proprietății respective”, a declarat Mihai Cima, organizator Imobiliarium.

Pe de altă parte, perioadele impredictibile – precum actuala situație geopolitică – pot influența imediat clientul final, care devine reticent, chiar dacă pe termen foarte scurt. În aceste perioade, investitorii au acces la mai multe proprietăți disponibile, ceea ce le favorizează și eficientizează procesul de achiziție.

Imobiliarium vine cu o ofertă de peste 14.000 de locuințe

Imobiliarium 2022 va avea loc în week-end-ul 14-16 octombrie, în noua locație a evenimentului – NORD Events Center by Globalworth, un spațiu modern, accesibil – aflat la un minut distanță de stația de metrou Pipera, ce dispune de parcare dedicată vizitatorilor.

Prin intermediul platformei de înregistrare MyConnector, organizatorii Imobiliarium facilitează accesul gratuit la eveniment, dacă înregistrarea este realizată înainte de începerea târgului. Același instrument digital oferă vizitatorului și posibilitatea de a primi o segmentare dedicată a ofertelor din cadrul expoziției (în funcție de nevoile sale, bifate la înscriere), astfel încât în cadrul evenimentelului va ști exact ce ansamblu se regăsește în criteriile sale.

Pre-înregistrarea se poate face direct pe website:  www.imobiliarium.ro, iar pentru cei care nu aleg această variantă, biletul de acces direct la târg va fi în valoare de 20 de lei.

Despre Imobiliarium 

Imobiliarium, prima expoziție tehnologizată dedicată zonei de rezidențiale, este organizat de una dintre cele mai mari companii de organizare de evenimente – Universum Events. Lansat în 2017, ca o alternativă la clasicele evenimente de real-estate, târgul Imobiliarium vine cu un obiectiv simplu: de a facilita posibililor cumpărători procesul de selecție și achiziție a unui imobil rezidențial, aducând tehnologia în prim plan.

Târgul Imobiliarium reunește cel mai mare număr de ansambluri noi, ținând cont de experiența și istoricul acestora și, totodată, cel mai amplu eveniment digitalizat dedicat pieței imobiliar-rezidențiale.

Imobiliarium 2022 este susținut de Storia.ro și are ca  Parteneri Platinum: Nusco Imobiliara, iResidence, Speedwell, Vulcan Residence by Nepi Rockcastle, Aqua City, ANG Luxury Properties, Parcului 20 by Cordia, Metropolitan, Ospinas, THE Concept iar ca Parteneri Gold: Cortina North, Cortina 126, Elements by the lake, Rent Guard, Sole Forest Residence, RE/MAX Magnum Group, UniCredit Bank, Delta Studio, Tech Cuisine Smart Home, Bankata, Asociația Romana Smart City, Partener Media Principal Kiss FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>