Connections Consult: În 2023, România are șansa să transforme dezavantajele enorme ale gradului scăzut de digitalizare a societății și economiei în oportunități

2023 – un moment extrem de bun în adopția tehnologiei la nivelul societății

București, 21 decembrie 2022 – România ocupă ultimul loc în clasamentul european al gradului de digitalizare a societății și economiei. Totuși, în 2023, țara noastră are șansa să transforme în oportunitate gradul scăzut de digitalizare a societății și economiei, indică datele interne ale Connections Consult, liderul pieței de transformare digitală din România, listat pe piața AERO a BVB.

„România are șansa construcției unei infrastructuri digitale plecând de la un nivel actual scăzut, ceea ce ne poziționează foarte bine, în raport cu obiectivele UE pentru 2030. Întotdeauna – inclusiv în IT&C – construcțiile proiectate de la un nivel precar au șanse să fie mult mai stabile și mai sănătoase decât cele grefate pe structuri deja existente. În clasamentul european al gradului de digitalizare a societății și economiei – DESI – ocupăm, în 2022, ultimul loc, cu 30,6 puncte, mult sub media UE – 52,3 puncte. Excepție este capitolului Conectivitate, unde suntem aproape de media europeană. Cel mai rău stăm în zona Serviciilor Publice Digitale, cu un indice de 21, față de media europeană de 67,3. Așadar, ar trebui să transformăm acest dezavantaj enorm într-o oportunitate și să profităm de un moment extrem de bun în adopția tehnologiei la nivelul societății”, a declarat Bogdan Florea, fondator și CEO Connections Consult.

BogdanFlorea_Connections_2 (1)

Începutul anului găsea întreg mapamondul în paradigma creșterilor galopante ale prețului acțiunilor companiilor care activează în IT&C  – 31 decembrie 2021 a înregistrat o valoare de 15644 pentru indicele NASDAQ, aproape de maximul istoric de 16212, înregistrat pe 22 noiembrie 2021. Din păcate, invazia Ucrainei și crizele subsecvente au avut un impact major atât asupra prețului acțiunilor, cât și asupra investițiilor de tip venture în start-up-uri, pentru ca finalul anului să găsească marii jucători din piața de tehnologie cu planuri de înghețare a angajărilor, a salariilor și a beneficiilor.

„România are, din fericire, un context ușor diferit față de alte regiuni, datorat perspectivei atragerii fondurilor pentru digitalizare din PNRR, în valoare de câteva miliarde de euro, pentru următorii 3 ani. Așadar, în acest climat mondial foarte tulbure, suntem în fața unor oportunități pe care doar noi – ca societate – le putem fructifica la adevărata lor miză.  Așteptările sunt mari pentru următorii 2-3 ani. Nivelul de digitalizare al societății românești este într-o creștere accelerată la nivel individual, catalizat fiind de schimbările modului de viață impuse de pandemie – munca de acasă, comerțul online intens, cursurile online, etc. Rămâne de văzut în ce măsură, la nivel societal, statul român va putea să imprime același nivel alert de schimbare prin digitalizarea serviciilor publice oferite către cetățeni”, declară Bogdan Florea.

Piața locală are un potențial enorm, generat atât de apetitul pentru tehnologie al populației, cât și de finanțările europene care pot genera un momentum istoric atât la nivel economic, cât și societal. Dezvoltarea industriei locale prin proiecte publice într-o perioadă de tulburări economice globale majore poate fi o carte câștigătoare, nu doar pentru piața locală de IT&C, dar și pentru economia României în ansamblu, în următorii 3 ani.

Digitalizarea poate avea un impact puternic asupra societății, facilitând accesul la informații, creșterea eficienței și productivității, dar și îmbunătățirea comunicării și colaborării.

Potențialele beneficii ale unei digitalizări mai ample a societății pot include:

Creșterea competitivității: Digitalizarea poate ajuta companiile să fie mai competitive prin îmbunătățirea proceselor de afaceri și prin oferirea de produse și servicii mai bune.

Reducerea costurilor: Digitalizarea poate ajuta la reducerea costurilor prin automatizarea proceselor de afaceri, prin eliminarea hârtiilor și a erorilor umane, și prin îmbunătățirea utilizării resurselor.

Crearea de noi oportunități de afaceri și dezvoltare economică: Digitalizarea poate deschide noi oportunități de afaceri prin crearea de noi piețe și prin facilitarea accesului la informații și la resurse.

Îmbunătățirea calității vieții: Digitalizarea poate îmbunătăți calitatea vieții prin facilitarea accesului la servicii și informații esențiale, precum sănătatea și educația, și prin îmbunătățirea comunicării și conectivității.

DESPRE CONNECTIONS

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de transformare digitala din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail. Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Grupul Connections a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 9 milioane de euro.

Din luna septembrie 2021 compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>