Ce trebuie sa stii cand cumperi un lavoar pe blat

Unii dintre noi nu am folosit niciodata un lavoar pe blat si de aceea, poate cand vedem pentru prima data un astfel de lavoar, ni se pare un obiect sanitar de lux, cu toate ca in esenta el este unul foarte simplu. Si nu doar simplu, ci chiar arhaic, pentru ca el releva modul in care erau facute chiuvetele in vechime. Acest tip de lavoar a revenit in actualitate si a luat forme moderne, fiind reinventat din punct de vedere al materialelor folosite.

 

Despre cum alegi un lavoar pe blat

Un lavoar pe blat este mai important poate din punct de vedere al designului, al aspectului estetic, chiar daca are partile lui functionale. Gasesti lavoare pe blat in orice forma posibila, de la popularele lavoare rotunde sau ovale, pana la cele dreptunghiulare, patrate sau chiar triunghiulare. Ca marime, poti sa te intinzi cat iti permite blatul, iar ca forma, limita e doar imaginatia ta atat timp cat exista pe piata ceea ce iti imaginezi.

Daca ai suficient spatiu pentru un blat mai mare, poti chiar sa folosesti doua lavoare mai mici in loc de unul singur, mai mare. Mai ramane sa alegi materialul din care vrei sa fie lavoarul. Lavoarele pe blat au avantajul ca poti sa le schimbi foarte usor oricand si sa pastrezi blatul sau chiar si bateria, pentru ca el este ca un bol mai mare pe care il asezi pe blat, la fel cum ai aseza un bol ceramic pe blatul din bucatarie.

Cum faci alegerea blatului de baie?

Blatul de baie pe care vei pune lavoarul se alege in primul rand dupa dimensiunea disponibila in baie pentru montarea lui. Pe un astfel de blat, poti sa asezi lavoarul cum iti doresti. Il poti aseza in mijlocul blatului, sau pe margine si sa lasi loc si pentru alte obiecte sanitare. Unul dintre punctele importante la alegerea blatului de baie este rezistenta lui. La alagerea blatului conteaza mult spatiul de care dispui in baie si cate obiecte vrei sa mai pui pe blat in afara lavoarului. Blatul trebuie sa corespunda ca si model si culori cu restul pieselor de mobilier din camera de baie.

Blaturile pot fi facute din materiale ca marmura, granit, granit compozit, piatra sau alte materiale. Cele din granit rezista la zgarieturi si nu absorb apa deloc, iar curatarea si intretinerea acestor blaturi se face foarte usor. Blaturile de baie din marmura sunt foarte dure, insa mai elegante si rezista si ele foarte bine la apa. Cele din granit compozit sunt o alegere excelenta, pentru ca rezista atat la zgarieturi si abraziune, cat si la apa si diverse substante chimce folosite de regula in baie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>