ALTEX deschide un nou magazin în Dorohoi, și ajunge la o rețea de 98 de magazine

deschidere Dorohoi Altex
ALTEX România, cel mai mare retailer electro-IT din România, deschide un nou magazin în Dorohoi, în Complexul Comercial NEST Dorohoi (Bld. Victoriei, nr. 120, județul Botoșani). Acesta este primul magazin ALTEX din Dorohoi și cel de-al doilea pe care compania îl deschide în 2017. Odată cu acesta, ALTEX ajunge la o rețea de 98 de magazine la nivel național.

Deschiderea magazinului are loc joi, 31 august, la ora 09:00. Magazinul va avea o suprafață de 600 mp.

„Prin deschiderea acestui magazin, oferim locuitorilor din Dorohoi acces la tehnologie modernă, la prețuri accesibile. Magazinul pune la dispoziția clienților o gamă extinsă de produse, o echipă de specialiști pregătită să asigure consultanță pentru alegerea celor mai potrivite soluții tehnologice și promoții speciale.”, spune Daniel Mirea, Director Retail ALTEX România.

Cu ocazia deschiderii, ALTEX oferă promoții speciale la o gamă variată de produse. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante oferte pe care clienții le vor descoperi în magazinul Altex Dorohoi:
• Smartphone GALAXY S7 EDGE, cameră foto 12 MP, memorie 32 GB, 4 GB RAM la numai 2799,9 lei;
• Laptop LENOVO 110-15IBR la numai 1399,9 lei (reducere 400 lei);
• Smartphone Samsung Galaxy J7 la numai 1299,9 lei (reducere 200 lei);
• Sistem IT Myria Creativ 17 la numai 699,9 lei (reducere 330 lei);
• Monitor LED AOC la numai 249,9 lei (reducere 110 lei);
• Tableta Huawei Mediapad la numai 499,9 lei;
• Televizor LG diagonala 80 cm la numai 799,9 lei;
• Mașină de spălat Arctic la numai 799.9 lei (preț la schimb cu un electrocasnic vechi);
• Aragaz Zanussi la numai 599,9 lei;
• Combină frigorifică Arctic la numai 749,9 lei (preț la schimb cu un electrocasnic vechi);
• Mașină de tocat Myria la numai 119,9 lei

În magazin, clienții se pot bucura și de o ofertă specială de buy-back, care aduce o reducere substanțială în schimbul unui produs electrocasnic vechi. Oferta este valabilă până la data de 30 septembrie 2017.

În plus, clienţii care achiziționează produse în rate prin serviciul de creditare Credex, în perioada 31 august – 03 septembrie, primesc pe loc un card cadou de 100 lei. Oferta este valabilă în magazinul Altex Dorohoi pentru achiziții de minim 1499 lei, printr-un produs de finanțare disponibil în magazin. Pentru accesarea serviciului de creditare Credex, nu este necesară adeverință de venit.

Conform celui mai recent studiu Best Buy Award, brandul ALTEX ocupă primul loc în alegerea consumatorilor români când vine vorba despre „cel mai bun raport preț-calitate”.
Această certificare este susținută de poziționarea ALTEX care oferă de două ori diferența, garantând astfel clienților cel mai bun preț din piață. Astfel, cei care găsesc produsele din gama ALTEX la preţuri mai mici la alţi retaileri specializaţi, atât online, cât şi offline, primesc de două ori diferenţa. Gama variată de produse și grija constantă pentru a pune la dispoziţia clienţilor cele mai bune servicii, completează oferta ALTEX, asigurând cel mai bun raport preț – calitate.

De asemenea, ALTEX oferă iubitorilor de tehnologie posibilitatea de a accesa soluţii post-vânzare, precum returnarea produselor comercializate în maximum 31 de zile de la cumpărare, service şi garanţie.

Despre ALTEX România
ALTEX România este liderul pieţei româneşti de retail, cu produse electrocasnice, electronice, IT, comunicaţii şi multimedia. Prin reţeaua naţională de 98 de magazine aflate în cele mai importante oraşe din ţară şi magazinul online www.altex.ro, ALTEX oferă clienţilor o gamă variată de produse inovatoare, la cele mai avantajoase preţuri, susţinute de soluţii optime de finanţare. În fiecare zi, cei aproximativ 2.000 de angajaţi ai companiei sunt dedicaţi livrării de soluţii tehnologice de ultimă generaţie, care facilitează accesul consumatorilor la informaţie, divertisment şi comunicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>