Participanții la provocări obțin cu peste 22% mai mulți pași pe zi față de utilizatorul mediu al Samsung Health
București, România – 5 ianuarie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi noua funcție Group Challenge din aplicația Samsung Health cu ajutorul căreia utilizatorul poate provoca 10 persoane să intre într-o competiție antrenantă de sănătate al cărui clasament va arăta în permanență cine a parcurs cei mai mulți pași sau cine a fost cel mai rapid.
Deoarece timpul petrecut la domiciliu în ultima perioadă, inclusiv sărbătorile de iarnă, s-ar putea să fi împiedicat îndeplinirea obiectivelor de fitness stabilite, revenirea pe drumul cel bun nu trebuie să fie o povară. Începând cu 12 ianuarie, utilizatorii Galaxy pot crea foarte simplu o provocare în secțiunea „Împreună (Together)” a aplicației Samsung Health pentru a intra într-o competiție de grup care să îi mențină activi, astfel că pot vedea cine face cel mai mare număr de pași într-un timp stabilit; sau cine poate fi primul care atinge un anumit număr de pași. Odată creată această provocare, utilizatorii pot invita până la 9 prieteni să se alăture competiției, chiar dacă aceștia nu sunt utilizatori Samsung Health existenți.
Utilizatorii trebuie să acceseze secțiunea „Împreună (Together)” și să dea clic pe butonul „Provocare (Challenge)” din aplicația Samsung Health. Aceștia pot alege între tipul de provocare „Obțineți primul (Get the first)” sau cel de „Mergeți cel mai departe (Go the farthest)”.
Găsirea motivației pentru fitness
În medie, cei care folosesc funcțiile de Challenge din aplicația Samsung Health merg cu peste 22% mai mult decât utilizatorii medii Samsung Health. Acest lucru demonstrează faptul că motivația și concurența pot fi factori cheie în atingerea obiectivelor de sănătate, motiv pentru care Samsung continuă să adauge noi caracteristici și capabilități pentru a ajuta utilizatorii să se distreze în timp ce rămân activi și sănătoși.
Group Challenge este cea mai recentă extindere a caracteristicilor Samsung Health Challenge, pe care utilizatorii le pot accesa din secțiunea „Împreună”, poziționată în partea de jos a aplicației Samsung Health. Există Global Challenge, cel mai popular tip de Challenge, care le permite utilizatorilor să participe la competiții lunare ce implică numărarea pașilor efectuați împotriva tuturor utilizatorilor Samsung Health din întreaga lume. Samsung a introdus, de asemenea, 1:1 Challenge, permițându-le utilizatorilor să-și invite doar unul dintre cei mai apropiați prieteni, sau chiar membri de familie pentru a-și atinge obiectivele măsurate în pași. Iar acum, 1:1 Challenge a evoluat în Group Challenge. În timp ce opțiunea de a crea o competiție individuală rămâne în continuare prezentă, utilizatorii pot invita acum de oriunde între 1 și 9 prieteni, astfel încât să se poată antrena la unison, menținându-și motivația atingerii obiectivelor de fitness, chiar și de la distanță. Utilizatorii pot crea chiar mai multe provocări de grup, astfel încât să poată concura simultan atât cu familia și prietenii, cât și cu colegii de muncă.
Îmbunătățirea stării generale de bine
De la lansarea sa în 2012 sub forma unui simplu tracker de fitness, Samsung Health a devenit o platformă impresionantă de sănătate, wellness și fitness, ce cuprinde o varietate largă de caracteristici, de la exerciții virtuale și videoclipuri de relaxare, până la capacitatea de a urmări tiparele de somn, ritmul cardiac și tensiunea arterială.
Pe măsură ce capacitățile aplicației au crescut, s-a mărit și numărul de utilizatori Samsung Health – mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au folosit Samsung Health în 2020. Doar în ultimul an, utilizatorii Samsung Health au ars în jur de 3 de miliarde de calorii și au obținut împreună aproximativ 78 de trilioane de pași – rezultat echivalent cu parcurgerea distanței în mers de la Pământ la Soare și înapoi de 200 de ori.
„În lumea noastră dictată de un ritm tot mai alert – în special în aceste vremuri – obținerea și menținerea unui stil de viață sănătos nu sunt întotdeauna ușor de realizat. De aceea, îmbunătățim continuu Samsung Health și adăugăm mai multe capabilități pentru a le oferi utilizatorilor și mai multe modalități de a rămâne sănătoși, oriunde și oricând”, a spus TaeJong Jay Yang, Corporate SVP and Head of Health Team, Mobile Communications Business at Samsung Electronics.
Infografic Samsung Health
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .