AVI poate fi accesat și de pe terminalele din gamele X3 Soul și P8 Energy
12.03.2017 – AVI, asistentul vocal creat de echipa Allview, poate fi descărcat din Google Play Store începând de astăzi într-o variantă cu funcțiuni noi și este disponibil pentru utilizare și pe terminalele din gamele X3 Soul și P8 Energy.
Cu ajutorul noii versiuni, utilizatorul dornic de divertisment poate descoperi ce filme și emisiuni rulează pe postul de televiziune preferat prin dezvăluirea programului. Deoarece orice minut contează, AVI facilitează modul prin care utilizatorul poate contacta serviciul de urgență „112”, acest lucru realizându-se printr-o simplă comandă vocală, precum “sună la urgențe/sună la 112”. Mai mult, AVI oferă pasionaților de gastronomie rețete culinare delicioase de pe YouTube. AVI aduce o nouă temă, astfel utilizatorul își va putea alege stilul favorit.
“Aplicația AVI învață din experiența cu utilizatorii, astfel că noua versiune răspunde nevoilor semnalate în ultimele luni. AVI răspunde la tot mai multe comenzi vocale privind organizarea agendei zilnice, pregătirea listei de cumpărături sau oferirea de rețete culinare. Cu cât este utilizat mai des, cu atât învață să realizeze mai multe task-uri”, a declarat Lucian Peticilă, directorul general și fondatorul Allview.
Asistentul vocal AVI a fost lansat anul trecut, având inițial funcțiile de bază ale unui asistent vocal – apelarea contactelor, transmiterea de mesaje text și WhatsApp, modificarea setărilor din telefon sau programarea întâlnirilor. Compania pregătește extinderea utilizării AVI și în direcția smart home și smart shopping. AVI este updatat periodic cu funcționalități noi și poate fi accesat în prezent de peste 20 de terminale din gama Allview.
Asistentul vocal AVI va fi disponibil în curând și pe alte terminale din gamele Allview. Mai multe detalii despre AVI pot fi găsite accesând pagina de prezentare AVI și video-ul de prezentare.
# # #
Despre Allview
Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este prezent pe piețele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia și Estonia. Allview își propune să devină cel mai puternic brand românesc de tehnologie, capabil să ofere acces la tehnologii de ultimă oră pentru cât mai mulți consumatori, în mai multe segmente de buget.