Studiu IBM: Două treimi dintre liderii telecom consideră tehnologiile 5G și Edge necesare pentru viitorul serviciilor de comunicații

București, 7 iulie 2020 – În timp ce pandemia a dus la mai multă ingeniozitate în ceea ce privește conectarea, tehnologiile Edge și 5G sunt considerate esențiale pentru creșterea business-ului de un număr tot mai mare de lideri ai domeniului telecomunicațiilor. 74% dintre directorii celor mai performante companii consideră că nu mai este suficient un parteneriat cu marii jucători din online pentru dezvoltarea serviciilor cloud, potrivit studiului „Sfârșitul serviciilor de comunicații așa cum le cunoaștem”.

Mai bine de jumătate dintre respondenți declară că pentru a putea avea control asupra viitorului companiei este nevoie să devină chiar business-urile lor platforme care includ astfel de servicii. Astfel, 59% consideră că trebuie să implementeze tehnologii AI și de automatizare, iar 50% sunt de acord că trebuie să devină platforme cloud strategice, cu un divers ecosistem de parteneri. Cel mai recent studiu IBM – Institute for Business Value (IBV) a sondat opinia a 500 de CEO din domeniul telecomunicațiilor, din 21 de țări.

Cu toate că acest proces de adaptare la tehnologiile Edge 5G poate fi unul costisitor, 91% dintre liderii cei mai performanți din acest top au spus că se așteaptă să-și îmbunătățească perspectivele financiare în următorii cinci ani tocmai datorită acestor tehnologii. Spre comparație, doar 54% din restul respondenților cred același lucru.

Marta_IBM

Drept urmare, cursa pentru transformarea rețelelor de telecomunicații în platforme pe bază de soft continuă să se accelereze.

“O tendință globală este aceea că liderii caută să dezvolte platforme de cloud hibrid deschise care pot susține un ecosistem de parteneri din ce în ce mai divers și mai flexibil. Drept urmare, cei mai importanți operatori telecom dezvoltă conectivitatea prin asigurarea unor platforme inovatoare, dedicate clienților”, a declarat Marta Branska-Rybicka, Country Leader, IBM Romania. „IBM este pe deplin dedicată să rămână alături de operatori, să-i susțină prin transformarea arhitecturii, ceea ce le va permite să joace un rol esențial în revoluționarea modului în care trăim și ne conectăm în era 5G. Suntem bucuroși să avem un parteneriat local cu inovatori din industrie, precum Orange Romania.“

Automatizarea acestor rețele joacă un rol important în tot acest proces, iar 79% dintre liderii companiilor performante spun că aici trebuie inclus modul în care infrastructura funcționează și operează. În egală măsură este important ca jucătorii din telecom să aibă acces direct la aceste capacități de automatizare, în timp ce 61% consideră că ele ar trebui extinse și către ecosistemele de parteneri.

Liudmila Climoc_Orange

„Pandemia ne-a demonstrat din nou că sectorul IT&C este unul strategic, având un rol crucial în susținerea economiei digitale. Orange România, o companie care a fost mereu aproape de oameni și de mediul de afaceri, furnizează de 24 de ani conectivitatea necesară pentru desfășurarea activităților cotidiene, cu misiunea de a asigura cele mai înalte standarde. În plus, oferirea accesului consumatorilor la servicii performante și soluții și tehnologii digitale inovatoare, necesare pentru susținerea eficienței business-urilor, a fost, de asemenea, mereu în topul priorităților companiei. Mă bucur să văd că studiul IBM evidențiază și mai mult beneficiile aduse de aceste noi tehnologii precum Data & AI, Cloud, Edge Computing sau 5G, care pot transforma într-o manieră pozitivă viitorul oamenilor și al companiilor, astfel că suntem foarte încântați să avem IBM Romania alături de noi în călătoria noastră de transformare digitală!” – Liudmila Climoc, CEO Orange România.

În plus, un alt studiu IBV mai arată că 71% dintre operatorii de telecomunicații estimează că tehnologia cloud computing va deveni una care va sta la baza obținerii de noi rezultate în următorii 2-3 ani, iar 61% cred același lucru despre 5G. În acest context, 60% dintre cei chestionați văd ca un lucru deosebit de important consolidarea securității și confidențialității datelor pentru clienții lor.

O tendință la nivel global este aceea că liderii caută să dezvolte platforme cloud hibride deschise, capabile să susțină un ecosistem de parteneri tot mai divers și mai flexibil. Astfel, cei mai importanți operatori telecom dezvoltă conectivitatea prin asigurarea unor platforme de inovare, dedicate clienților.

IBM Research continuă să dezvolte noi programe pentru inovare în domeniul telecomunicațiilor, cu rezultate concrete – precum anunțul recent privind lansarea primului cip de 2 nanometri din lume, care contribuie semnificativ la eficiența și performanța oricăror dispozitive, de la stațiile de rețea 5G până la telefoane sau tablete (spre exemplu prin creșterea duratei de viață a bateriei de 4 ori).

IBM deservește prin ecosistemul IBM Cloud for Telco 42 de companii partenere de la nivel global. Prin astfel de soluții, operatorii de telecomunicații pot să gestioneze sarcini de lucru la scară largă, inclusiv servicii legate de rețeaua de voce, date sau multi-media. În același timp accesul la un set larg de aplicații din industrie și IOT (Internetul Lucrurilor), precum soluția IBM Watson, este necesar pentru fluxuri de lucru inteligente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>