NetSafe: companiile reiau investiţiile în reţelele wireless

Doru_Manea_CEO_NetSafe
• Securizarea reţelelor wireless şi creşterea vitezelor de transfer de date sunt zonele care atrag cel mai mult investiţiile companiilor în procesul de actualizare a infrastructurii IT
• Reţelele wireless sunt printre cele mai vulnerabile puncte în infrastructura IT a unei companii

Companiile reiau investiţiile în infrastructura wireless, pe fondul creşterii incidenţelor atacurilor cibernetice şi al numărului tot mai mare de utilizatori ai reţelelor Wi-Fi.
„Companiile sunt preocupate în ultima perioadă de securizarea reţelelor wireless, acestea fiind în prezent printre cele mai vulnerabile puncte în infrastructura IT a unei firme. Spre exemplu, în ultima jumătate de an, am avut o creştere de peste 15% a cererii integratorilor IT pe segmentul soluţiilor de securitate. Totodată, un număr tot mai mare de integratori IT participă la training-urile şi la workshop-urile pe care le organizăm pe zona de securitate IT”, spune Doru Manea, CEO al Grupului NetSafe, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless.

Securizarea reţelelor wireless şi creşterea vitezelor de transfer de date sunt zonele care atrag cel mai mult investiţiile companiilor în procesul de actualizare a infrastructurii IT.
Venind în sprijinul creşterii cererii pe segmentul de securitate a reţelelor wireless, NetSafe oferă clienţilor cele mai noi tehnologii şi soluţii de la Fortinet, furnizor de produse de top pentru securizarea reţelei şi a informaţiilor. Toate produsele Fortinet crează un ecosistem adaptabil precum şi o dezvoltare dinamică pe măsură ce sunt adăugate echipamente noi ce comunică între ele, creând o protecţie maximă pentru useri şi aplicaţii – concept dezvoltat de Fortinet sub numele de Fortinet Security Fabric.

Pe lângă nevoia de securitate, necesitatea de transfer rapid de date a companiilor este adresată de Netsafe cu ajutorul soluţiilor Ruckus Wireless – lider la nivel mondial în furnizarea de produse Wi-Fi.
Odată cu apariția aplicaţiilor care folosesc multă laţime de bandă, precum şi cu tendința în creştere de a utiliza propriul dispozitiv mobil în interes de serviciu, companiile au început să migreaze către noi tehnologii wireless şi standarde de viteză mult mai mari, cum este Wi-Fi 802.11ac Wave 2. Aceasta tehnologie, care se regăseşte în soluţiile Ruckus Wireless, oferă multe avantaje: viteza egală sau mai mare decât cea de pe rețelele cu fir, o lătime de bandă mai mare, flexibilitatea și capacitatea unui access point de a transmite simultan mai multe fluxuri de date către mai multe dispozitive conectate.

„Livrăm soluţii wireless în valoare de peste un milion de euro pe an datorită cererii foarte mari. Companiile vor wireless performant, acoperire mai bună şi funcţionare fără întreruperi a reţelelor. Iar noi le oferim asta prin soluţiile de la Fortinet şi Ruckus, concomitent cu preţuri mult mai mici pentru echipamente. Spre exemplu, putem oferi în prezent viteze de 10 ori mai mari ca acum 2 ani, dar la acelaşi preţ”, mai spune Doru Manea, menţionând că trecerea la viteze mai mari este o decizie de business pentru că, în acest fel, companiile scad volumul de echipamente folosite şi reduc efortul operaţional de conectare a reţelei la Internet.
Iar investiţiile în modernizarea reţelelor wireless înseamna, pentru companii, în cele din urmă, o diminuare a costurilor, un avantaj strategic în contextul creşterii nivelului competiţional şi angajaţi mai productivi, în măsura în care folosesc reţele wireless de mare viteză şi sigure.

Despre Grupul NetSafe
Grupul NetSafe este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless şi desfăşoară operaţiuni în România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria. Compania are o experienţă de peste 13 ani în susţinerea creşterilor vânzărilor atât pentru vendorii pe care îi reperezintă, cât şi pentru partenerii săi de afaceri. Modul de business este distribuţia exclusivă, prin intermediul partenerilor şi integratorilor de soluţii, a produselor Fortinet, Barracuda Networks, Ruckus Wireless, Brocade, Savvius, Ixia şi PhishMe. Pe lângă distribuţia de echipamente, compania oferă servicii de suport tehnic, suport presales, post sales precum şi servicii de training pentru a ajuta partenerii să integreze rapid şi uşor soluţiile oferite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>