Huawei și Asociația Magic oferă burse în valoare de 33.000 de euro copiilor care s-au luptat cu boli grave, pentru a-i ajuta să se întoarcă la școală

București,27 mai 2021. Huawei România își extinde parteneriatul cu Asociația Magic pentru încă un an și oferă 25 de burse de școlarizare lunare copiilor care s-au luptat cu boli grave și care au nevoie de sprijin pentru a reveni la școală și a-și continua studiile.

După ce, în 2020, Huawei și Asociația Magic au echipat secțiile de oncologie pediatrică din 4 spitale din București și Cluj cu 200 de tablete pentru copiii cu afecțiuni grave, pe care aceștia să le poată folosi în timp ce sunt internați pentru a învăța, a se juca și a se conecta cu familiile și prietenii lor, anul acesta educația este obiectivul principal al parteneriatului.

Supereroi 2

Astfel, Huawei va oferi burse în valoare de 33.000 de euro pentru copiii care se reîntorc la școală după ce au luptat cu boala și care au nevoie de rechizite școlare, cărți și de ore suplimentare pentru a recupera materia predată în lunile sau chiar anii de tratament și spitalizare.

“Experiența noastră de peste șapte ani în sprijinul familiilor ce au un copil cu diagnostic grav ne-a învățat că boala îi afectează pe copii emoțional și material în multiple feluri. De cele mai multe ori pentru că unul dintre părinți devine îngrijitorul permanent al celui mic, veniturile familiei scad în timp ce cheltuielile cresc. După luni întregi de spitalizare, copiii sunt afectați atât de această experiență traumatică, cât și de dificultățile financiare întâmpinate de familie. Rechizitele, hainele, pregătirea suplimentară în anii terminali devin un lux.

Sprijinul Huawei pentru MagicEDU vine ca o continuare firească a proiectului deja început anul trecut împreună. Suntem bucuroși că am găsit în Huawei un partener care ne împărtășește viziunea asupra importanței educației pentru toți copiii și că au decis să devină partener de cursă lungă al Asociației Magic”, spune Jeanina Zgîrie, director de  comunicare al Asociației Magic.

Supereroi 1

Susținerea educației este principalul obiectiv al lui Huawei în activitățile de responsabilitate socială. Dacă anul trecut am înțeles că putem ajuta copiii să depășească perioadele dificile de spitalizare oferindu-le posibilitatea de a se conecta cu lumea exterioară, acum dorim să îi susținem să revină la școală, să se reintegreze și să își continue studiile. De aceea, sprijinim programul de burse al Asociației Magic și sperăm în acest fel să ajutăm în mod real copiii care au nevoie de sprijin și încurajare pentru a se reîntoarce la școală”, explică George Zhang, CEO al Huawei România.

Bursele MagicEDU, program implementat de Asociația Magic, au scopul de a le oferi ajutor copiilor cu boli grave pentru a se întoarce la școală după tratament. Asociația Magic sprijină în prezent 100 de copii care merg la școală după ce au avut cancer sau au suferit arsuri grave. Fiecare copil beneficiază de suma de 500 RON (aprox. 110 EUR) / lună pentru un an. Huawei va sprijini alți 25 de copii să reia activitatea școlară, oferind fiecăruia o bursă lunară timp de un an.

Această inițiativă face parte din programul 1000 Dreams, un proiect regional de responsabilitate socială al Huawei, prin intermediul căruia compania își propune să susțină educația și dezvoltarea copiilor și a tinerilor.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi.

Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile.

La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/Huawei

http://www.facebook.com/Huawei

http://www.youtube.com/Huawei

Despre Asociația Magic

Asociația Magic este o organizație non-guvernamentală care ajută copiii cu afecțiuni grave și familiile acestora

Născută din taberele MagiCAMP în 2014, lumea Magic include astăzi 12 proiecte și a ajutat peste 5,000 de beneficiari prin implicarea a peste 2000 voluntari.

Asociația Magic este una dintre cele mai importante organizații caritabile din România, axată pe proiectarea și furnizarea de servicii, intervenții bazate pe știință și tehnologii pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării copiilor, a adolescenților și a adulților tineri diagnosticați cu cancer și alte afecțiuni grave.

MagiCAMP organizează tabere de vară și alte evenimente pentru copiii cu cancer și alte afecțiuni severe. MagicBOX este un furnizor lunar de ajutor pentru familiile care au copii bolnavi și care sunt vulnerabile din punct de vedere financiar. Cu MagicHOME, asociația oferă părinților cazare gratuită în timpul tratamentului copiilor în casele asociației din București, Cluj, Iași, Craiova, Tg. Mureș, Chișinău și Viena. MagicTICKET se asigură că familiile petrec timp de calitate împreună, oferindu-le vacanțe scurte sau evadări din oraș.

Avem un centru gratuit de terapie psihologică și asistență care ajută copiii cu afecțiuni severe și familiile lor. MagicROOFS construiește case noi pentru familiile cu copii bolnavi, care trăiesc în condiții inadecvate. Cu aplicația MagicHELP contribuim activ la crearea unei rețele de ajutor în jurul copiilor care se confruntă cu un diagnostic sever.

Pentru mai multe informații, vizitați Magic online pe www.asociatiamagic.ro sau urmăriți-i pe:

https://www.youtube.com/c/AsociatiaMagic

Asociația Magic | Facebook

Asociatia Magic (@asociatia_magic) • Instagram photos and videos

https://www.linkedin.com/company/asociatia-magic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>