Axis Communications reafirmă valorile suedeze de sustenabilitate și responsabilitate socială

Axis Communications s-a alăturat demersurilor inițiate de Guerrilla Verde, Universitatea de Vest din Timișoara și Ambasada Suediei în România de a susține valorile suedeze și bunele practici de sustenabilitate și responsabilitate socială. În acest context pe 14 octombrie Bogdan Gavril, Sales Engineer, A&E Manager și trainer Axis Academy, a participat ca speaker la evenimentul ”Conexiuni, Intersecții, Perspective: Modelul suedez în sustenabilitate” care a avut loc în cadrul Timișoara Ideas Fest, în prezența ES Therese Hyden, Ambasadoarea Suediei în România. Bogdan Gavril a prezentat strategia Axis pentru mediu și modul în care implementează această strategie și valorile Axis în ciclul de viață al produselor.

Axis UVT Sweden Bogdan Gavril

Dorim să fim un driver în industrie în ceea ce privește inovațiile tehnologice și standardele de sustenabilitate. În calitate de lider de piață, ne străduim să avem un impact pozitiv asupra mediului și să oferim contribuția noastră tangibilă într-o lume mai inteligentă și mai sigură. Sustenabilitatea și responsabilitatea sunt esențiale în toate operațiunile noastre. Știm că trebuie să facem bine și credem cu tărie că această abordare stimulează și performanța noastră comercială”, a spus Bogdan Gavril.

Compania Axis Communications a semnat Pactul Global Compact al ONU în 2007, iar strategiile și operațiunile sale sunt aliniate la aceste principii universale privind drepturile omului, munca, mediul și anticorupția. Un aspect important de sustenabilitate este transparența. Acesta este motivul pentru care în fiecare an compania prezintă un raport de sustenabilitate care arată evoluția în această arie, pe diferite teme de sustenabilitate, în conformitate cu Pactul Global al ONU și cu Global Reporting Initiative. De asemenea, Axis susține cele 17 inițiative globale de dezvoltare durabilă, conform obiectivelor Agendei 2030 a ONU.

Axis UVT Sweden

Bogdan Gavril a mai spus în cadrul evenimentului: ”Cultura suedeză intră cumva în ADN-ul tău, îi face pe oamenii care lucrează în organizații diferite să acționeze, să lucreze într-un mod apropiat, cu valori asemănătoare. Ne-am împărtășit convingerile și inițiativele pentru obiectivele globale comune, cum ar fi inegalitatea, clima, degradarea mediului, prosperitatea, pacea și justiția, fiind onorați să facem parte din evenimentul organizat profesionist de Universitatea de Vest din Timișoara împreună cu Guerrilla Verde și Ambasada Suediei la București”.

Prin colaborarea pe termen lung și interacțiunea strânsă cu furnizorii, distribuitorii și partenerii, compania Axis își propune să stimuleze transparența și să încurajeze un comportament etic în afaceri de-a lungul întregului lanț valoric. Acesta este un element cheie al focusului Axis pentru un comportament de afaceri responsabil. Practic, la Axis există un angajament activ de menținere a unor standarde etice puternice. Astfel, afacerile se desfășoară într-un mod responsabil, transparent, credibil și consecvent.

Axis CSR UVT20221014 Img2

Alături de Ambasadoarea Suediei, ES Therese Hydén, Mălina Stoica și Ionuț Ruscea, IKEA, Weine Wiqvist, Asociația Suedeză de Gestionare a Deșeurilor, Răzvan Arsene, Autoliv, precum și Alexandra Petcu și Nicoleta Talpeș,  reprezentantul Axis a împărtășit opinii despre cum se poate contribui pentru a crea o lume mai sustenabilă, iar studenții participanți au venit cu idei proaspete și inovatoare.

Compania Axis Communications se va implica mai departe în serii de evenimente și acțiuni de sprijinire a sustenabilității alături de parteneri suedezi, mediul universitar, organizații publice, pentru a face din această lume un loc mai bun în care să trăim.

UVT Audience

“Conexiuni, intersecții, perspective: modelul suedez în sustenabilitate” face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții – este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de retea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>