Samsung Europa îi îndeamnă pe utilizatori să beneficieze de programul de înlocuire
România, 28 septembrie 2016 – Samsung Electronics anunță că 57% din smartphone-urile Galaxy Note7 din Europa au fost deja schimbate de utilizatori de la debutul Programului Global de Înlocuire.
De la startul programului, 90% dintre utilizatorii Galaxy Note7 din Europa au ales înlocuirea smartphone-ului cu un alt Note7, și doar 3% au ales un alt model Samsung Galaxy. În această perioadă, Samsung a îndemnat toți utilizatorii Galaxy Note7 din Europa să își închidă dispozitivele și să le schimbe prin programul de înlocuire.
Samsung estimează că programul de înlocuire se va finaliza cu succes până la începutul lunii octombrie.
„Mesajul nostru de prioritizare a singuranței a ajuns cu succes la utilizatorii de Galaxy Note7, care iau măsurile necesare, schimbând produsul cu unul nou. Am depus eforturi mari să înlocuim telefoanele Galaxy Note7 în Europa pentru a garanta siguranța clienților noștri și pentru a minimiza orice inconvenient”, afirmă Cristian Cojocaru, Head of Telekom Division Samsung Electronics Romania.
“Le mulțumim utilizatorilor noștri pentru răbdarea și loialitatea față de Samsung și Galaxy Note7. Îi îndemnăm pe toți cei care nu au beneficiat de programul de înlocuire să schimbe cât mai repede telefonul cu un nou Galaxy Note7.”
Un sondaj paneuropean arată faptul că încrederea consumatorilor în Samsung rămâne ridicată. Studiul realizat pe un eșantion de 5.000 de consumatori din Marea Britanie, Germania, Franța, Spania și Italia arată că majoritatea acestora (61%) nu simt că procesul de înlocuire a smartphone-ului Galaxy Note7 a schimbat percepția față de brandul Samsung, iar 15% au declarat că au mai multă încredere în reputația brandului.
Samsung a lucrat cu partenerii săi pentru asigurarea celor mai înalte standarde de fabricație și calitate a noilor dispozitive Galaxy Note7. Samsung Europe confirmă impactul pozitiv pe care cooperarea cu partenerii de vânzări, comunicarea zilnică cu clienții și actualizarea software-ului le-au avut asupra derulării programului de înlocuire. Toți clienții Galaxy Note7 din Europa au primit mesaje din partea Samsung, solicitând schimbarea dispozitivului, precum și o actualizare a software-ului care a setat limita maximă de încărcare a bateriei la 60%.
Samsung Europe a desemnat o echipă formată din directori locali care să lucreze cu partenerii din zona de retail pentru o implementare cât mai ușoară a programului de înlocuire în Europa.
David Lowes, Chief Marketing Office Samsung Electronics Europa îi încurajează pe utilizatori să urmărească o serie de caracteristici, pentru a se asigura că au un dispozitiv Galaxy Note7 pe care îl pot folosi fără griji: “Toți utilizatorii pot folosi sistemul nostru online de identificare a codului (IMEI) de pe Samsung.com, iar la primirea noului dispozitiv pot urmări noul simbol cu baterie verde și un pătrat negru pe ambalaj, pentru a se asigura că dețin un produs nou. Pentru mai multe detalii și întrebări, pot vizita oricând site-ul Samsung.com.”