București, 9 septembrie 2016: Cele mai noi smartphone-uri Apple, iPhone 7 și iPhone 7 Plus, lansate oficial de gigantul american pe 7 septembrie, sunt disponbile de astăzi în România, la precomandă, pe QuickMobile.ro. Primele modele ale noului iPhone, dar și Apple Watch 2, vor fi livrate de retailer începând cu data de 16 septembrie.
Clienții QuickMobile vor putea achiziționa oricare dintre noile modele de telefoane Apple iPhone 7 și iPhone 7 Plus în variante de 32, 128 și 256 GB, prețurile din oferta retailer-ului fiind cele oficiale Apple în Europa, cu TVA inclus și garanția standard de 2 ani.
Astfel, prețul de pe QuickMobile.ro pentru iPhone 7 în varianta 32 GB este de 3.499 lei, cel de 128 GB costă 3.999 lei, iar modelul de 256 GB – 4.499 lei.
Modelul iPhone 7 Plus de 32 GB achiziționat prin QuickMobile.ro costă 4.099 lei, cel de 128 GB – 4.599 lei, iar cel de 256 GB – 5.099 lei.
”Clienții accesează QuickMobile pentru cele mai noi produse, lansate în premieră globală. Nu puteam dezamăgi fanii Apple, care așteaptă ultima inovație a gigantului din Cupertino. Și pentru că ne mișcăm rapid în tot ceea ce inseamnă tehnologie, inovație și produse în premieră, noile iPhone-uri vor veni în România tot pe 16 septembrie, ca în toate celelte 28 de țări europene aflate în primul val de livrări”, declară Tudor Țiboc, General Manager al QuickMobile.
Noile terminale Apple sunt disponibile în 5 culori – black, jet black, silver, gold, rose gold – și au design asemănător modelelor iPhone 6, respectiv iPhone 6 Plus. Seria iPhone 7 este rezistentă la praf și la apă, are procesor Apple A10 Fusion, cu 40% mai rapid decât cel cu care este echipat iPhone 6s, autonomie mai mare, iar luminozitatea display-ului este cu 25% mai ridicată față de cea a seriei precedente.
Printre schimbările majore realizate de Apple cu noul vârf de gamă se numără inclusiv renunțarea la jack-ul audio și înlocuirea cu noile căști wireless EarPods.
Apple Watch 2 vine în România tot pe 16 septembrie
Clienții QuickMobile pot precomanda, de astăzi, și noua generație de smartwatch-uri produse de gigantul din Cupertino – Apple Watch Series 2 – iar primele livrări urmează a fi făcute tot începând cu 16 septembrie.
Prețul de pornire la QuickMobile pentru noua generație Apple Watch, dotate cu GPS şi rezistente la apă (până la 50 m), este de 1.899 lei, ca în toate celelelate state membre ale Uniunii Europene.
Clienţii pot achiziţiona de pe QuickMobile toate modele din noua serie, în varianta de ceramică sau oţel gold, rose gold, silver, space gray aluminum, space black, inclusiv modelul Apple Watch Nike +, sau Apple Watch Hermès, realizat în colaborare cu celebra casă de modă.
Retailerul are în continuare, în ofertă, și smartwatch-urile Apple Watch 1, cu cel mai ieftin device pornind de la de la 1.499 lei.
Despre QuickMobile
După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.
QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.
În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. Odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, semnând contract cu unul dintre cele mai mari centre de recepție specializat în service și retur din Europa, respectiv Service-Return.com.