Aniversare Clinica AS: Patru ani de servicii medicale țintite pe nevoia pacientului, completate de proceduri adiacente de înfrumusețare

La aniversarea a patru ani de activitate, Clinica AS își consolidează poziția de clinică-boutique în inima capitalei oferind servicii medicale pentru multiple specialități: dermatovenerologie, chirurgie plastică, medicină generală, chirurgie generală, psihologie, obstetrică-ginecologie, nutriție, medicină naturistă, medicina muncii, gastroenteorologie, endocrinologie. La baza serviciilor furnizate de Clinica AS se află accentul pus pe îngemănarea dintre serviciile medicale, cele ce tratează patologiile care determină inclusiv neplăceri estetice în rândul pacienților (pete pigmentare, acnee, bărbie dublă, kilograme în plus, lipsă de fermitate a pieleii și lipsa tonusului muscular) și procedurile estetice care îmbunătățesc aspectul exterior.

Aceste servicii adiancete sunt recomandate chiar de personalul medical și în cazul anumitor proceduri estetice chiar medicul este cel care efectuează terapia în cauză (de pildă, peeling chimic efectuat de medicul dermatolog, pentru un rezultat complet, de la interior la exterior). Pe lângă centrul medical din Dorobanți, lanțul AS include și alte două centre de estetică medicală și remodelare corporală funcționând ca un sub-brand: Atelierul de Slăbit din Tineretului și AFI Cotroceni.

Photo (1)

Dar nu numai dermatologia este în consonanță cu procedurile de estetică facială și remodelare corporală, astfel de abordări integrative fiind frecvente și în cazul altor specialități, cum ar fi obstetrică-ginecologie (de exemplu sindromul ovarelor polichistice poate produce acnee la nivelul pielii) sau gastroenterologie (ce și cum mâncăm afectează foarte mult structura pielii noastre, dar și cantitatea de grăsime care se depune în zonele nedorite, motiv pentru care atunci când reglăm relația cu mâncarea, rezolvăm din interior și probleme ce țin de estetică). Iar abordara holistică construiește poduri între tratamentele medicale țintite pe cauza medicală și procedurile de estetică facială și corporală ce ajută corpul să capete aspectul dorit la exterior într-un timp mai scurt.

Abordarea medicală de tip concierge

Grija pentru pacient se află în centrul preocupărilor echipei medicale de la Clinica AS, începând cu atmosfera plăcută și intimă pe care pe care pacienții o observă încă de la primul pas în clinică, de la decoruri și până la atitudinea personalului și continuând cu păstrarea unor timpi suficient de extinși între programări pentru a putea prelungi consultația, în caz de necesitate.

 Dr. Panait Laura - medicina familie (2)

”De la noi, pacientul nu va pleca niciodată nelămurit, nici în ceea ce privește dignosticul, nici în ceea ce privește investigațiile suplimentare recomandate, nici în ceea ce privește tratmentul. Este destul că trăim mereu într-o goană, suntem bombardați cu informații din toate direcțiile, mâncăm pe fugă și așa mai departe. Cu toții resimțim efectele acestei vieți pe fast-forward, așa că, rolul nostru, la Clinica AS, printre altele, este de a reaminti pacienților să se oprească, să respire, să încetinească ritmul.  Facem asta încetinind noi ritmul în primul rând, alocând timp suficient pentru a asculta în profunzime problemele pacientului, alocând resurse de energie pentru a demonstra empatie, tratând pacientul cu suficientă grijă cât să-i reamintim despre slow living și importanța de a avea grijă de noi, din toate punctele de vedere.” a punctat Dr. Laura Panait, director medical Clinica AS.

Pe cât de atentă și fără grabă este abordarea cadrelor medicale din echipa Clinica As, pe atât de rapidă este, în mod paradoxal, aflarea sursei neplăcerilor pacientului și țintirea unei scheme de tratament precise pentru afecțiunea în cauză. ”Cu cât asculți mai atent, cu cât mergi mai în profunzime cu anamneza pacientului, cu atât descoperi acele particularități fie de ordin heredo-colateral, fie antecedente personale, în lumina cărora diagnosticul țintit se conturează într-un timp mai scurt, fără a plimba pacientul pe la multiple specialități.”, mai adaugă Dr. Laura Panait, director medical Clinica AS.

 Endocrinologie (3)

Abordarea de tip concierge medical presupune recomandarea către specialiști cu reputație foarte bună în patologia respectivă, deci țintit către un cadru medical cu o foarte bună cunoaștere a specificului afecțiunii pacientului. Iar la această latură medicală se adaugă și cea estetică și partea de îndrumare a pacientului și pe acest palier.

 

Cum de multe ori o problemă apărută la nivelul pielii este un efect al unei afecțiuni medicale, în centrele de înfrumusețare marca Atelierul de Slăbit pacienții pot beneficia de servicii ce permit îmbunătățirea vizibilă a aspectelor exterioare care îi nemulțumesc, ca un beneficiu suplimentar al tratării problemei la interior pe cale medicală. Astfel, medicii de la Clinica AS tratează țintit cauza problemei și tot ei oferă ghidaj în descoperirea terapiilor de estetică și remodelare facială și corporală pentru un rezultat wow din toate punctele de vedere. De exemplu, pentru tratarea foliculitei se recomandă tratamentul medical de epilare definitivă cu laser diodă Primelase, care funcționează prin aplicarea unui fascicul de lumimă de mare putere ce vizează cu precizie pigmentul din folicului de păr. Iar acest serviciu medical este disponibil tot în clinică și se bucură de popularitatea cea mai crescută. Alături de epilarea definitivă, printre cele mai căutate tratamente corporale din cadrul Atelierului de Slăbit se mai numără și cele pentru tonifierea pielii, tratarea celulitei sau eliminarea țesutului adipos în exces, iar pentru estetică facială tratamentele de hidratare intensă și de curățare în profunzime a pielii.

Iar la capitolul investigațiilor medicale de la Clinica AS, pacienții sunt îndrumați, după caz, către investigarea alunițelor cu Foto Finder, investigații ultrasonice (ecografii) sau recolatarea de probe biologice din sânge.  Toate acestea se desfășoară în clinică, pe loc, scutind pacientul de drumuri suplimentare și vizite succesive.

Clinica AS – clinică medicală tip boutique axată pe o abordare interdisciplinară, aflată în centrul Bucureștiului (Dorobanți, Str. Av. Jean Textier nr. 3, Sector 1), ce include rețeaua Atelierul de Slăbit, centre de estetică medicală și remodelare corporală.

Facebook: https://www.facebook.com/Clinica.Medicala.AS

Instagram: https://www.instagram.com/clinica.medicala.as/

Site: https://clinica-as.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>