Un centru multifuncțional psihosomatic pentru copiii cu dizabilități urmează să fie amenajat la Râmnicu Vâlcea

București, 17 ianuarie 2022: În județul Vâlcea se află peste 1.600 de copii cu dizabilități. Dintre aceștia, aproximativ 900 sunt cu cerințe educaționale speciale, iar sistemul de învațământ special nu reușește să asigure programul de terapii specifice. În acest context, un centru multifuncțional psihosomatic pentru copiii cu dizabilități urmează să fie amenajat la Râmnicu Vâlcea. Centrul incluziv va fi un spațiu în care copiii cu nevoi speciale vor primi servicii de recuperare psihică, emoțională și fizică, în timp ce părinții lor vor primi sprijin emoțional și psihologic. Proiectul #CreștemBINE este demarat de Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația AVA.

Prin amenajarea Centrului de la Râmnicu Vâlcea, 40 de copii cu dizabilități (tulburare din spectrul autist, sindrom Down, ADHD, întârzieri în dezvoltare, diferite pareze) din județ, cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani vor primi sprijin. În plus, la acest număr se adaugă familiile lor, aparținătorii, prietenii, cadrele didactice și mediul social apropiat, atingând astfel un număr de 400 de beneficiari indirecți ai proiectului #CreștemBINE.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 35.000 de Euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank, care au ales să susțină și anul acesta cauzele propuse de Asociația Zi de Bine.

Asociația Zi de Bine_CreștemBINE

“Este greu să te lupți cu Sindromul Down, deși cuvântul luptă n-ar avea ce să caute aici. Dar realitatea unei existențe cu sindrom Down presupune multă luptă. Cu un diagnostic deseori neașteptat, cu necunoscutul pe care îl aduce, cu adaptarea, cu integrarea și cu toate transformările pe care le presupune un destin diferit. Special. Despre copiii speciali este luna Ianuarie. La ei ne gândim la început de 2022. La ei și la mai binele lor. Ne bucurăm să ne întoarcem la Râmnicu Vâlcea, unde, după o cameră de audiere pentru minori care își arată deja roadele, facem un centru multifuncțional psihosomatic pentru copiii cu dizabilități”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Clădirea în care urmează să fie amenajat spațiul multifuncțional va fi complet renovată și utilată, de la fațada clădirii, casa scării, sala de așteptare, sala de ateliere cu pereți interactiv educaționali, sala de terapii ocupaționale și kinetorerapie cu spalier și un mic perete de cățărat, bandă de alergat, masă pentru kinetoterapie, oglindă cu bară de lemn pentru dans, sala de sport cu toate accesoriile necesare, cabinet pentru psihoterapie, grupurile sanitare, la sala de logopedie și toate holurile de legătură.

În luna ianuarie, Asociația Zi de Bine și Asociația AVA, împreună cu voluntarii vor înlocui și vopsi uși, vor pune geamuri și grilaje, zugrăvi, pune parchet, vor verifica sistemul de încălzire, înlocui sistemele de iluminat, vor cumpăra și monta tot mobilierul plus accesoriile specifice, vor schimba jaluzele și renova complet grupurile sanitare.

 

„Misiunea noastră este de a aduce liniște, echilibru, zâmbete pe chipurile copiilor cu dizabilități și familiilor acestora prin programe care să se axeze pe conectare emoțională și mișcare, pe lângă învățarea cifrelor și literelor. Părinții au, de asemenea, nevoie de refacerea legăturii cu ai lor copii și cu ei înșiși”, au adăugat Maria Vlăsceanu și Alina Dina-Tanasie, fondatoarele Asociației AVA.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

În anul 2021, Asociația Zi de BINE, cu sprijinul partenerilor strategici Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank  au finalizat 12 proiecte construite în domenii precum educație, sănătate mintală, incluziune socială și drepturile copilului, cu peste 5000 de beneficiari direcți și 12 ONG-uri sprijinite. Suma totală a proiectelor depășește 2.500.000 lei.

***

Despre Asociația Zi de BINE

 

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>