Noile soundbar-uri HW-Q70R și HW-Q60R, produse în colaborare cu Harman Kardon (care este din 2017 o companie a Samsung Electronics), aduc noi tehnologii, pentru cea mai bună experiență audio și integrare smart cu televizoarele Samsung QLED
București, 27 martie 2019 – Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea a două noi soundbar-uri din seria Q care dispun de tehnologia Samsung Acoustic Beam, precum și de funcția Adaptive Sound. Ca parte a colaborării dintre Samsung Audio Lab și Harman Kardon, modelele HW-Q70R și HW-Q60R sunt mai inteligente ca niciodată, oferind o experiență a sunetului imersivă pentru sistemele home cinema.
Folosind tehnologia Adaptive Sound, soundbar-urile HW-Q70R și HW-Q60R analizează conținutul redat de televizor și adaptează automat si continuu setările de sunet în funcție de acesta, atunci când televizorul Samsung QLED 2019 este conectat și modul AI activat.
„Prin Adaptive Sound, care analizează semnalul audio și îl optimizează în funcție de conținutul video, ascultătorii se pot bucura de un sunet mai realist si adaptat imaginilor. Noile soundbar-uri din Seria Q au un design ce poate fi integrat cu ușurință în orice tip de încăpere, astfel încât experiența cinematografică să fie una completă”, a afirmat Jongsuk Chu, vicepreședinte executiv al Visual Display Business, Samsung Electronics.
HW-Q70R și HW-Q60R oferă, de asemenea, tehnologia Acoustic Beam, tehnologie patentată de Samsung. Tehnologia Acoustic Beam, bazată pe o configurație inovativă a structurii difuzorului, oferă tuturor celor aflați în încăpere o experiență audio excepțională, indiferent de poziționarea acestora față de dispozitive.
Pentru o conectivitate facilă și intuitivă, soundbar-urile din Seria Q dispun și de Bluetooth, versiune 4.0 în cazul modelului HW-Q70, oferind utilizatorilor experiența unui sunet de înaltă calitate având ca sursă smartphone-ul, indiferent de sistemul de operare al acestuia, iOS sau Android.
În plus, soundbar-ul HW-Q70R este echipat cu tehnologia Dolby Atmos și DTS:X, tehnologie a sunetului de 360 de grade, care era disponibilă în trecut numai pe modelele Samsung high-end, precum HW-N950 și HW-N850. Cu HW-Q70R, consumatorii se pot bucura acum de o experiență de divertisment imersivă în propria lor casă, cu sunet amplu și efecte audio de calitate înaltă. Sunetele vor fi corect poziționate în spațiu, oferind un plus experienței video.
Pe lângă tehnologiile Dolby Atmos și DTS:X, HW-Q70R are o formă mai compactă și o înălțime de numai 2,3 inci (59 mm), care se potrivește mult mai bine cu televizoarele QLED.
Noile boxe Samsung vor fi disponibile din mai 2019. Pentru mai multe informații despre ele, accesați www.samsung.com.