București, 17 noiembrie, ora 8, zero grade în termometre
Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, pe porțiunea de drum începând de la Arcul de Triumf și până în Piața Victoriei, Șoseaua Kiseleff a fost închisă pentru Trofeul București – etapa a III-a a Campionatului Național Super Rally, un eveniment ce a fost așteptat de foarte mulți fani ai sportului de viteză pe patru roți.
Acest spectacol inedit al motoarelor puternice a scos foarte mulți bucureșteni și nu numai, din locuințe, una din atracțiile principale fiind prima mașină electrică de curse din România, bolidul Kaufland e-Rally Team. Mașina condusă de Sorin Ghișoi și-a încheiat periplul din acest an din cadrul campionatelor naționale de viteză în coastă și raliu cu participarea la Trofeul București, pe un traseu de 4,5 km: „Este mai dificil să concurezi pe un traseu pe care nu ai aderență din cauza vremii. Azi dimineață a nins puțin în București, au fost practic primii fulgi din iarna asta, este foarte frig, dar ne descurcăm bine, am mare încredere în echipa mea și mai ales în mașina electrică pe care o apreciază toți, inclusiv concurenții din etapă”, a declarat multiplul campion național la competitii de viteza în coastă, Sorin Ghișoi.
Mașina electrică, preparată special pentru curse, este deschizător de drum în această ultimă etapă a sezonului inaugural a Campionatului Național de Super Rally, alături de mașinile campionilor Simone Tempestini, Sorin Ene și Ciprian Lupu.
Bolidul Kaufland e-Rally Team este omologat de Federația Română de Automobilism Sportiv și, mai mult, a primit recent premiul pentru inovație din partea FRAS și promisiunea federației de a introduce, începând cu 2019, o clasă electrică în cadrul competițiilor de viteză di România.
Pilotul Sorin Ghișoi, multiplu campion național la campionate de viteză pe traseu montan, a participat anul acesta la 9 etape de viteză în coastă și la 4 etape de raliu, iar la Trofeul București a fost susținut de întreaga lui echipă, inclusiv de inginerul Marc Areny, deja celebru pentru talentul de a transforma orice mașină în una electrică, împreună cu echipa lui de consultanți internaționali.
Unul dintre invitatii lui Sorin Ghioșoi la eveniment a fost Daniela Novac, castigatoarea unei ture cu prima masina de curse din Romania, in cadrul emisiunii lui Calin Olah, la Pro FM: „Desi au fost zero grade, experienta a fost de neuitat! Nu mai fusesem niciodata la curse dar nicio secunda nu mi-a fost frica. Am simtit mereu ca Sorin e stapan pe situatie, controleaza virajele, stapaneste masina. Vreau sa ma inscriu saptamana viitoare la cursuri de pilotaj, asa mult mi-a placut! Multumesc pentru oportunitate, Pro FM! Si multumesc echipei Kaufland e-Rally Team pentru caldura care a mai compensat un pic frigul de afara!”
Fără îndoială, în ciuda frigului de afară, iubitorii sporturilor extreme s-au bucurat de un adevărat spectacol pe strazile Capitalei.