Surpriza pregătită pentru schiorii din Poiana Brașov

Începând cu anul acesta, parcarea în Poiana Brașov nu mai este o problemă. În cea mai aglomerată stațiune de pe Valea Prahovei a fost inaugurată o parcare de peste 400 de locuri pentru autovehicule, vehicule ale persoanelor cu handicap, locuri pentru microbuze, autobuze și 90 de locuri de parcare pentru biciclete.
Parcare Poiana Brașov
Parcare Poiana Brașov
Așadar, cei care merg la schi iarna aceasta vor avea transport din parcare până la baza pârtiei prin microbuze speciale cu program de circulație la interval de 10 minute. În acest fel, turiștii nu mai sunt nevoiți își lase mașinile la distanțe mari pentru a parcurge drumul pe jos.

Această parcare vine în ajutorul pasionaților de schi și le oferă facilități necesare unei stațiuni montane. De exemplu, garanția pentru skipass se poate recupera de la un aparat special (aflat în interiorul parcării) pentru a evita cozile lungi sau problemele ridicate de programul caselor speciale, care se încheie la ora 16:00.

Suma pe care o plătesc cei care vor parca este de 1,5 lei/ora, însă mașinile pot fi parcate și pe timpul nopții. Plata se face la automatele de la parter, subsol și din holurile de access spre ieșire. Accesul în parcare se face din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov.

Poiana Brașov a devenit o stațiune aglomerată, evitată adesea de turiști din cauza locurilor de parcare indisponibile. De anul acesta lucrurile se vor schimba, cele 400 de locuri vor înlătura vechea problemă, a parcării, insuficiente și amplasate mult prea departe de baza pârtiei.

Proiectul parcării are valoarea de 16 milioane de lei, iar pentru acesta, primăria Brașov a colaborat cu firma Aluterm Group, prin divizia Parkomatic specializată în sisteme de parcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>