ALTEX România, cel mai mare retailer electro-IT din România, deschide un nou magazin în Dorohoi, în Complexul Comercial NEST Dorohoi (Bld. Victoriei, nr. 120, județul Botoșani). Acesta este primul magazin ALTEX din Dorohoi și cel de-al doilea pe care compania îl deschide în 2017. Odată cu acesta, ALTEX ajunge la o rețea de 98 de
Lună: august 2017
IMWorld 2017 anunță primele soluții digitale: IoT, chatboți cu AI, softuri pentru IMM și tehnologii în premieră: “big brother”ul utilajelor de producție
Internet & Mobile World anunță primele soluții digitale ce vor fi prezentate în cadrul celei de-a 6-a ediții, care va avea loc în 4 și 5 octombrie, la Romexpo. Cele 4 zone expoziționale din IMWorld 2017 vor reuni 130 de companii al căror portofoliu însumează 2300 de soluții digitale. Printre primele companii care și-au anunțat
Philips lansează noi monitoare elegante la IFA 2017
În cadrul ediției IFA 2017, MMD, partener licențiat al Philips pentru producția de monitoare, va prezenta noua gama de monitoare și tehnologii Philips: noi modele de diplay-uri curbate, tehnologia High Dynamic Range (HDR) ce oferă contrast și culori mai bune ca oricând, rezoluții cu o claritate 8K și soluții impresionante pentru profesioniști. Linii curbate, culoare
Începe sezonul rece! Eşti pregătit?
Sezonul rece începe în curând! Vremea ploioasă, frigul şi nu peste mult timp, zăpada şi gerul vor fi cele care îţi vor solicita atenţia zilnic. Mai ai foarte puţine zile în care căldura îţi este aliat, aşa că vino în cel mai mare show-room din România, dedicat 100% soluţiilor de încălzire pe baza de lemn
JYSK ROMÂNIA DESCHIDE CEL DE-AL 48-LEA MAGAZIN DIN ȚARĂ ÎN BRĂILA
JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă din Europa, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, inaugurează cel de-al 48-lea magazin din țară în Brăila. Cu o suprafață totală de 1200 mp, JYSK Brăila va fi inaugurat joi, 31 august, în strada General Gheorghe Avramescu nr. 10, începând
Xerox si PARC incheie un parteneriat cu Innovation Lab pentru dezvoltarea unor solutii pentru sistemul de sanatate
Xerox Corporation si PARC, o companie Xerox, vor colabora cu Innovation Lab, o companie Innovation Institute, pentru a dezvolta solutii destinate industriei serviciilor de sanatate, imbinand tehnologia medicala, ingineria si robotica. “În cadrul acestui parteneriat, ne-am propus sa aducem la aceeasi masa o organizatie specializata in tehnologii avansate – cum ar fi electronicele imprimate, machine
20th Century Fox, Panasonic și Samsung inițiază un parteneriat pentru a oferi cea mai bună experiență de vizionare posibilă cu tehnologia HDR10+
20th Century Fox, Panasonic Corporation și Samsung Electronics Co. anunță un nou parteneriat în vederea creării unei platforme de metadate dinamice fără redevențe pentru High Dynamic Range (HDR) prin intermediul unui program denumit provizoriu HDR10+. Împreună, cele trei companii vor forma o entitate de licențiere care va debuta cu licența platformei HDR10+, în luna ianuarie
Quickmobile va livra Samsung Galaxy Note 8 în România pe 15 septembrie
Samsung Galaxy Note 8, prezentat oficial luna aceasta în New York, este disponibil de astăzi la precomandă în oferta Quickmobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România. Toate precomenzile vor fi livrate începând cu 15 septembrie, în același timp cu disponibilitatea noului model pe piețele internaționale din Marea Britanie, Coreea de Sud, Japonia și
Piscina visurilor tale, doar cu Piscinepacific.ro!
Piscina este locul perfect în care ne simţim confortabil, răsfăţaţi şi plini de viaţă ori de câte ori căldura ne asediază. Oază ideală în timpul caniculei, locul ideal pentru o petrecere de zi sau nocturnă, piscina îţi oferă posibilitatea de a te bucura de viaţă la maxim. Piscinepacific.ro îi oferă fiecărui român oportunitatea de a
Plantronics: 5 pași pentru a lucra inteligent în perioada vacanțelor
49% dintre angajați menționează nevoia de mobilitate drept un element de bază al stilului lor de muncă, potrivit unui sondaj realizat de Plantronics la nivel global. Un alt studiu, al aceluiași producător, arată că 57% dintre profesioniștii mobili consideră că laptopul este cel mai important instrument, 44% că locul doi ca importanță este ocupat de