Ediția a cincea și cea mai amplă de până acum a reunit creatori de conținut la început de drum, reprezentanți din partea Samsung și YouTube și vloggeri renumiți care au împărtășit din secretele succesului lor
București, România – 13 noiembrie 2019 – Samsung Electronics România împreună cu YouTube Premium au organizat sâmbătă, 9 noiembrie 2019, un eveniment dedicat creatorilor de conținut video la început de drum, care au avut ocazia să afle câteva dintre rețetele succesului în mediul online de la unii dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România.
În cadrul conferinței, care a avut loc sâmbătă la Grand Cinema Băneasa și la care au participat mai mult de 150 de creatori de conținut, cei cinci mentori din program (George Buhnici, Andreea Balaban, Radu Constantin, Noaptea Târziu și Maximilian Ioan) au împărtășit poveștile lor de succes, despre începuturile și parcursul lor pe internet, oferindu-le celor din public cele mai bune sfaturi pentru crearea de conținut video online. Gazda evenimentului a fost Mihai Hash, unul dintre cei mai cunoscuți și vechi creatori de conținut video de la noi.
George Buhnici, jurnalist, vlogger, antreprenor și creator de conținut a vorbit despre începuturile sale în lumea tehnologiei și despre lucrurile importante pe care toți cei care vor să urmeze o carieră în domeniu ar trebui să le știe.
Andreea Balaban a împărtășit cu publicul parcursul ei în vlogging, dezvăluind ceea ce a determinat-o să se apuce de YouTube, despre munca din spatele unui canal de succes, despre cât de importantă este comunitatea și cum să ții aproape oamenii care te urmăresc.
Băieții de la Noaptea Târziu au vorbit despre canalul lor de YouTube, despre începuturi și despre cum au ajuns să aibă succes și le-au dat sfaturi celor din public despre ce ar trebui să facă și ce nu ar trebui să facă dacă vor să rămână relevanți în această industrie.
Maximilian Ioan, cunoscut pe internet drept MaxsiAltele, a vorbit despre cum a început să posteze clipuri pe YouTube la o vârstă fragedă, despre cum a reușit să crească și despre ce înseamnă succesul în gaming, dar și despre echilibrul dintre cariera de vlogger și dezvoltarea personală.
Radu Constantin a vorbit despre inspirație și despre cum să găsești idei bune care merită să fie transformate în clipuri video, despre cum să ajungi în trending pe YouTube, dezvăluind și câteva strategii personale pentru a avea succes în online.
În cadrul conferinței, au urcat pe scenă Ioana Mârzac-Sigarteu, Corporate Communication Manager, Samsung România, care a ținut o prezentare despre misiunea Samsung și modul de lucru cu creatorii de conținut globali și locali, dar și despre ideea din spatele proiectului Stream Your Dream, Dan Oros, Head of Marketing Google România, care a vorbit despre importanța platformei pentru creatorii de conținut, despre trenduri și bune practici în ceea ce privește conținutul video, dar și despre instrumentele diferite de monetizare YouTube și Oana Bulexa, Managing Partner MSL The Practice, care a ținut o prezentare despre personal branding, oferind sfaturi celor din audiență despre ce principii ar trebui să țină cont pentru a avea succes în mediul online. Ultima parte a evenimentului a inclus și un scurt workshop ținut de Millo Simulov, regizor și producător – care a arătat participanților cum poți edita clipuri video direct de pe telefon.
„Suntem entuziasmați de modul în care a evoluat Stream Your Dream, proiectul nostru dedicat micro-influencerilor și creatorilor de conținut aflați la început de drum, devenind astăzi o adevărată platformă care aduce la un loc oameni pasionați de online, idei, resurse și sprijin pentru cei care vor să facă o carieră în vlogging. Ne bucurăm de parteneriatul nostru cu YouTube Premium, cea mai mare și puternică platformă de video sharing, esențială pentru orice creator video care vrea să își lanseze ideile în lume”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung România & Bulgaria.
„Ne propunem să susținem cât mai mult creatorii de conținut de pe YouTube și să le oferim informațiile și resursele de care au nevoie pentru a dezvolta comunități în jurul pasiunilor lor. Colaborarea cu Samsung în ceea ce privește proiectul Stream Your Stream se aliniază foarte bine în această direcție de educație și inspirație pentru cei care vor să reușească în mediul online” a declarat Dan Oros, Head of Marketing Google România.
Proiectul Stream Your Dream își propune să contribuie la formarea unei generații noi de micro-influencers, iar în cadrul evenimentului de sâmbătă participanții au avut acces la informații relevante de la oameni din domeniu.
În urma evenimentului, s-a deschis oficial și etapa a doua a proiectului, respectiv programul de mentorat, prin care cei mai buni 15 creatori de conținut vor avea ocazia să lucreze îndeaproape cu cei cinci mentori, având acces la experiențe inedite oferite de Samsung și YouTube pe parcursul următoarelor luni.