Producătorul scandinav de anvelope premium Nokian Tyres lansează noi anvelope de vară pentru autovehiculele sport și SUV-uri. Concepute pentru experiențe de condus fără griji, Powerproof SUV oferă siguranță șoferilor, atât în momentul schimbărilor de viteze în timpul unui mers rapid, cât și în caz de frânări bruște. Pe de altă parte, anvelopele Wetproof SUV oferă o capacitate excelentă de frânare pe zone umede și rezistență puternică la acvaplanare. Ambele produse noi prezintă tehnologia Dual Zone Safety, cunoscută deja de către consumatorii Nokian Tyres.
Popularitatea în continuă creștere a SUV-urilor aduce cu sine o creștere a cererii de anvelope premium destinate acestui tip de autovehicule.
Potrivit datelor obținute în urma sondajului realizat de Nokian Tyres în rândul consumatorilor, șoferii europeni apreciază în mod special stabilitatea bună la volan și aderența excelentă a anvelopelor de vară SUV. Anvelopele SUV trebuie să fie, de asemenea, suficient de puternice pentru a menține stabile vehiculele înalte chiar și la viteze mari. Structura puternică și îmbunătățită cu care sunt dotate noile anvelope SUV prezintă tehnologia unică Aramid Sidewall Nokian Tyres. Structura laterală a anvelopelor conține fibre de aramid extrem de puternice, ceea ce face ca pneurile să fie mai rezistente la contactul cu diverși factori care ar putea genera uzura. O astfel de deteriorare bruscă a unei anvelope necesită, de regulă, montarea unei anvelope de rezervă.
„Siguranța este întotdeauna principalul pilon al filozofiei de dezvoltare Nokian Tyres. Anvelopele de vară trebuie să funcționeze perfect, de la începutul primăverii și până la finalul toamnei. Atunci când am dezvoltat produsele destinate autoturismelor SUV, am acordat o atenție deosebită funcționalității, indiferent de vreme și în orice circumstanțe. Pereții laterali, întăriți de tehnologia Aramid, oferă siguranță și protecție excepțională împotriva tăieturilor și găurilor care pot afecta brusc starea anvelopelor.”, spune Jarno Röytiö, Development Manager Nokian Tyres.
Noile anvelope SUV reprezintă o continuitate naturală a gamei de anvelope de vară Nokian Tyres pe piața central-europeană. Drept dovadă a excelenței, ambele categorii de anvelope SUV – Nokian Powerproof și Nokian Wetproof au primit calificativul TÜV Tire Performance Mark. Acest calificativ acordat de către Organizația Independentă de Testare TÜV SÜD certifică faptul că noile anvelope SUV se plasează favorabil în fața concurenților premium din punctul de vedere al calității și performanței. Noile produse vor fi disponibile în primăvara anului 2020. Anvelopele Nokian Tyres Powerproof SUV – manevrabilitate precisă și experiență plăcută de condus Nokian Tyres Powerproof SUV este o nouă anvelopă de vară concepută pentru SUV-urile puternice care traversează autostrăzile din Europa Centrală. Deja cunoscut de la modelele de vehicule pentru pasageri, conceptul Dual Zone Safety permite ca suprafața de contact a anvelopelor Nokian Powerproof SUV să rămână exactă și previzibilă.
Conceptul Dual Zone Safety cuprinde două zone funcționale importante. Zona pentru stabilitate aflată pe partea exterioară a flancului anvelopei asigură o manevrabilitate precisă. Blocurile benzii de rulare, în combinaţie cu designul canelurilor înclinate, asigură o manevrabilitate precisă pe asfalt uscat, chiar şi la viteze ridicate.
Wet Safety Zone, situată pe partea interioară a anvelopei, maximizează siguranța pe carosabilele umede. Manevrabilitatea stabilă a SUV-urilor este combinată cu o aderență pe suprafețe umede optimizată, de clasă A. Canelurile de scurgere Trapezoidal Flow Grooves separă axul central și destul de larg al SUV-ului de axul cel mai apropiat de umărul interior al anvelopei. Acest design complet al canelurii permite prevenirea eficientă a acvaplanării prin intermediul acumulării apei şi distribuirii rapide a acesteia din locul în care anvelopa intră în contact cu carosabilul.
Blocurile benzii de rulare și canelurile de pe flancul interior susțin și rezistența activă împotriva acvaplanării. Capetele canelurilor din blocurile benzii de rulare sunt extinse şi au canturi striate. Aceste caneluri de scurgere facilitează dispersia apei. Canelurile principale, late şi şlefuite, susţin şi ele dispersia eficientă a apei, sporind şi mai mult siguranţa pe timp de ploaie.
Structură rezistentă și manevrabilitate robustă
Noua structură SUV, solidă și durabilă, dezvoltată special pentru viteze mari, oferă stabilitate din primele zile de primăvară până la sfârșitul verii, când asfaltul este încins.
Banda de rulare este special concepută pentru experiențele de condus la viteze mai mari. Noul compus de cauciuc SUV Dynamic Grip este optimizat special pentru utilizarea de către SUV-uri și oferă aderență excelentă și durabilitate maximă. Structura în mai multe straturi a benzii de rulare reduce rezistența la rulare, permițând anvelopei Nokian SUV Powerproof să ruleze ușor, economisind în același timp combustibil.
„Banda de rulare și structura ne-au permis să creăm o suprafață de contact pentru anvelopă, care să asigure reacții firești și previzibile la comenzile volanului, atât în zilele ploioase, cât și în cele însorite. Contactul cu carosabilul devine astfel stabil și dinamic, ceea ce aduce aderență excepțională și o rezistență mai mare pe autostrăzi și rute alpine mai puțin întreținute.”, continuă Röytiö.
Testare versatilă și muncă în echipă fără compromisuri
Toate produsele dezvoltate de Nokian Tyres trec prin teste extinse în laborator în spații închise. Lucrările de dezvoltare solicitante utilizează și modelare computerizată și camere video de mare viteză. Testele în condiții reale de drum au avut loc în Germania, Spania și Finlanda. Nokian Tyres a avut plăcerea de a lucra cu Mika Häkkinen, campionul mondial de F1.
„Experiența sa în materie de anvelope a fost aplicată pentru prima dată la modelul pentru vehicule de pasageri Nokian Powerproof, iar continuarea acestei cooperări cu echipele noastre interne de testare pentru Nokian Powerproof SUV au fost ceva firesc.”, dezvăluie Jarno Röytiö.
„Asemenea anvelopelor mai mici Nokian Powerproof, Nokian Powerproof SUV sunt foarte precise și previzibile.”, spune Mika Häkkinen.
Häkkinen consideră că Nokian Powerproof SUV este o combinație perfectă de performanțe de înaltă clasă, durabilitate extremă și experiență plăcută de condus. Mai presus de toate, el apreciază stabilitatea, fiabilitatea și ușurința condusului zilnic.
„Anvelopa funcționează perfect la viteze mari și mici, pe suprafețe umede și uscate. Oferă încredere, ceea ce înseamnă și siguranță.”, continuă Häkkinen.
De-a lungul carierei sale de Formula 1, Häkkinen a lucrat cu mai mulți producători de anvelope.
„Atuurile Nokian Tyres sunt lucrul perfect în echipă și o atenție deosebită la detalii. Trebuie să înveți permanent și să dezvolți lucruri noi pentru a rămâne în vârf și a avea succes. Această filozofie mi se aplică și mie, și anvelopelor Nokian. Este o plăcere să lucrez cu un astfel de brand scandinav de top.”, spune Häkkinen.
Nokian Tyres Powerproof SUV – Șofat fără griji, chiar și în timpul virajelor bruște
- Manevrabilitate precisă și stabilă la viteze mari pe autostradă
- Stabilitate maximă și experiență plăcută de condus
- Structură Aramid Sidewalls extrem de rezistentă pentru aventurile vieții
Anvelopa Nokian Tyres Powerproof SUV face parte din cea mai performantă categorie de anvelope pentru automobile: categoria UHP. Gama de dimensiuni include 29 de produse de la 17 la 21 inci, cu indici de viteză V (240 km/h), W (270 km/h) și Y (300 km/h).
Principalele inovații:
Dual Zone Safety. Stabilitate și manevrabilitate precisă pe drumuri uscate și umede. Zona pentru stabilitate de pe partea exterioară îmbunătățește manevrabilitatea, în timp ce zona de siguranță de pe partea interioară a anvelopei îmbunătățește aderența și rezistența la acvaplanare pe drumurile umede.
Power Zone. Manevrabilitate precisă. Noua structură SUV rezistentă, banda de rulare eficientizată, blocurile robuste de rulare și designul canelurilor cu capete înclinate asigură o manevrabilitate precisă pe asfaltul uscat.
Wet Safety Zone, pentru drumurile umede. Canelurile trapezoidale de scurgere separă nervura centrală și nervura de pe flancul interior. Acest design de dispersare a bazei canelurilor permite o protecţie eficientă împotriva acvaplanării, prin intermediul acumulării apei şi distribuirii rapide a acesteia din locul în care anvelopa intră în contact cu carosabilul. Canelurile de scurgere facilitează rezistența la acvaplanare. Capetele canelurilor din blocurile benzii de rulare sunt extinse şi au canturi striate, pentru a accelera îndepărtarea apei.
Compusul de cauciuc Dynamic Grip SUV. Aderență fiabilă pe drumuri umede și uscate. Lanțurile moleculare și polimerii funcționali creează o structură densă și elastică, ce asigură o aderență solidă, chiar și la viteze mari. Structura în mai multe straturi reduce rezistența la rulare a anvelopei.
Tehnologia Aramid Sidewall. Rezistență extremă. Fibrele de aramidă extrem de puternice consolidează flancul anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de condus solicitant. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la impacturi și tăieturi care altfel ar putea deteriora anvelopa.
Design-ul Silent Groove. Confort sporit la volan. Controlând atât nivelul de zgomot din interior, cât și din exteriorul vehiculului, acest design reglează fluxul de aer și împiedică apariția unui sunet neplăcut. De asemenea, designul reduce rezistența la aer, care răcește suprafața anvelopei. Acest lucru îmbunătățește rezistența la uzură a anvelopei, oferindu-i șoferului kilometri în plus.
Noile anvelope Nokian Tyres Wetproof SUV – Siguranță extremă pentru drumurile umede și uscate
Noua anvelopă Nokian Tyres Wetproof SUV este o anvelopă de vară sigură și fiabilă pentru SUV-urile mici și mijlocii care circulă pe drumurile din Europa Centrală. Cele mai importante caracteristici ale acestei anvelope sunt abilitatea excelentă de frânare pe carosabilul ud și rezistența la acvaplanare. La fel ca fratele mai mic, Nokian Tyres Wetproof, câștigător în teste, aceasta oferă o tehnologie unică, având zone de siguranță, special dezoltată pentru condițiile variabile din timpul verii.
„Știm că șoferii europeni acordă o importanță deosebită aderenței bune, atât pe drumurile umede, cât și pe cele uscate. Anvelopa Nokian Tyres Wetproof SUV oferă cea mai bună combinație posibilă de proprietăți pentru drumuri umede și uscate. Am reușit să îmbunătățim aderența pe drumuri ude și rezistența la acvaplanare, ceea ce înseamnă că putem oferi mai multă siguranță șoferilor care conduc pe șosele ude. Nokian Wetproof SUV este la un nivel superior,”, explică Jarno Röytiö, Development Manager Nokian Tyres.
Dual Zone Safety – Control total în condiții de drum umed și uscat
Anvelopele de vară Nokian Tyres sunt special concepute pentru condiții meteo variabile. În Europa, vara este adesea fierbinte, dar și cu vreme schimbătoare, iar ploile de vară pot fi abundente.
„Drumurile din Europa Centrală pot avea uneori șanțuri, iar o aversă brsucă de ploaie poate duce la acvaplanarea mașinii, mai ales dacă există multă apă pe șosea și în șanțuri. Pe măsură ce viteza crește, masa de apă împinsă sub anvelopă poate ridica anvelopa complet de pe suprafața drumului. De aceea, anvelopa trebuie să poată orienta apa în părțile laterale.”, subliniază Röytiö.
Secretul din spatele echilibrului fin dintre proprietățile umede și uscate este conceptul Dual Zone Safety, care oferă siguranță și încredere în toate condițiile. Zona de rulare a anvelopei este împărțită în două zone funcționale. Această nouă tehnologie denumită Dual Zone Safety oferă o combinație excelentă de performanță pe carosabil uscat și umed. Stability Zone se află în exteriorul anvelopei și face manevrabilitatea mai ușoară și sigură, oferind o bună stabilitate, în timp ce Wet Safety Zone din interior îmbunătățește aderența pe suprafețe umede și rezistența la acvaplanare.
Stability Zone – Experiență de condus echilibrată și rulare confortabilă
Consolidând manevrabilitatea excelentă și proprietățile pentru suprafețe umede, conceptul Responsive Lock susține nervurile longitudinale, permițând apei să se scurgă mai ușor de pe anvelopă. Canelurile de pe nervuri sunt echipate cu elemente interblocare care acționează unul contra celuilalt în punctul de contact al anvelopei cu carosabilul. Acest design inovator sporește stabilitatea la volan, fără a compromite siguranța în condiții umede.
Controlând atât zgomotul din interiorul, cât și exteriorul vehiculului, Silent Groove Design este o inovație a flancurilor anvelopelor, care îmbunătățește confortul la volan. Suprafața cu designul unei mingi de golf reglează fluxul la aer și răcește suprafața anvelopei. Acest lucru îmbunătățește rezistența la uzură a anvelopei, oferindu-i șoferului kilometri în plus.
Wet Safety Zone – Rezistență la acvaplanare la cel mai înalt nivel
Când o anvelopă intră în contact cu o cantitate de apă mai mare decât poate dispersa, apare acvaplanarea. Pentru a preveni acvaplanarea, flancurile anvelopei sunt prevăzute cu Trumpet Grooves, adâncituri în formă de glonț care au fost optimizate pentru scurgerea apei; acestea depozitează apa dintre anvelopă și șosea, accelerând scurgerea apei din canelurile principale către canelurile transversale, maximizând aderența.
Compusul SUV Aqua Hybrid oferă siguranță sporită pentru vreme ploioasă. Acest amestec de cauciuc de nouă generaţie, cu tipuri de polimeri avansaţi şi structură de siliciu îmbunătăţită, asigură o aderenţă excelentă pe carosabil ud şi costuri reduse la carburant. Aderenta anvelopei în condiții umede este printre cele mai bune din industrie, din clasa A.
Pentru a preveni pericolele ce pot apărea pe vreme ploioasă, Canelurile Principale Lustruite oferă anvelopei un aspect elegant și servesc o funcție importantă, deoarece apa curge ușor de pe canelurile principale, netede și șlefuite.
Aderență îmbunătățită și durabilitate maximă
Structura robustă și rezistentă a anvelopelor Nokian Tyres Wetproof SUV este combinată cu flancurile special renforsate, pentru a garanta rezistența anvelopei la impacturi și tăieturi care pot apărea în timpul condudusului. Ejectoarele de piatră (Stone Ejectors) de pe canelurile principale oferă o durabilitate suplimentară, în timp ce “Ghearele” De Aderență (Grip Claws) din zonele de margine sporesc aderența.
Tehnologia Aramid Sidewall oferă un nou tip de durabilitate. Structura flancurilor anvelopei conține fibre de aramidă extrem de puternice, care fac ca anvelopa să fie mai rezistentă impacturi și tăieturi. Ejectoarele de pieatră împiedică prinderea pietrelor ascuțite de anvelopă și pătrunderea lor în structura acesteia.
Anvelopa trebuie să funcționeze în mod fiabil atât în traficul urban, cât și pe drumuri cu pietriș și noroi. “Ghearele” de aderență dintre blocurile de rulare de pe suprafața anvelopei îmbunătățesc aderența, mai ales la frânare și accelerare. Aceste “gheare” speciale au fost concepute pentru a susține deplasarea pe drumuri nisipoase și alte suprafețe moi. “Ghearele” aderă la suprafața drumului într-o manieră controlată și asigură o mai bună tracțiune și aderență la frânare pentru anvelopă.
Anvelopele Nokian Tyres Wetproof SUV – Mai multă liniște în timpul condusului pe ploaie
- Securitate extremă, atât pentru drumurile umede, cât și pentru cele uscate
- Stabilitate și confort pe drumurile accidentate
- Pereți laterali Aramid foarte rezistenți pentru durabilitatea maximă a anvelopei
Noile anvelope Nokian Tyres SUV Wetproof se clasează în următoarele categorii de viteză: H (210 km/h), V (240 km/h) și W (270 km/h), iar gama de dimensiuni acoperă 27 de articole de la 16 inci până la 19 inch.
Principalele inovații:
Dual Zone Safety. Manevrare ușoară și experiențe de condus sigure, cu o stabilitate și proprietăți excelente de manipulare, în timp ce Wet Safety Zone oferă o rezistență avansată la acvaplanare și totodată siguranța șoferilor pe carosabil umed.
Conceptul Responsive Lock. Canelurile axului longitudinal sunt echipate cu omologi care se întrepătrund și care răspund fixându-se ferm unele față de altele atunci când anvelopa apasă pe suprafața drumului. Aceste părți sprijină axul longitudinal, crescând stabilitatea la volan, rezistența eficientă la acvaplanare permițând apei să curgă mai liber din anvelopă.
Tehnologia Aramid Sidewall. Durabilitate extremă. Fibrele aramidice extrem de puternice consolidează pereții laterali ai anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de conducere solicitante. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la lovituri și tăieturi, care altfel ar putea deteriora rapid.
Compus SUV Aqua Hybrid. Un plus de siguranță pentru vremea ploioasă. Un compus de nouă generație din cauciuc, care asigură o aderență excelentă pe carosabil umed și costuri mai mici de combustibil.
Trumpet Grooves. Pentru o rulare optimizată. Șanțurile depozitează apa dintre anvelopă și șosea, accelerând curgerea acesteia din canelurile principale către canelurile transversale, maximizând, astfel, aderența.
Design-ul Silent Groove. Confort îmbunătățit la volan. Prin controlarea zgomotului de rulare interior și a celui exterior, acest concept ajută la controlarea fluxului de aer și previne crearea unui sunet neplăcut, deranjant. De asemenea, designul crește rezistența la aer. Ca urmare, suprafața anvelopei se răcește mai repede, lucru care îmbunătățește rezistența la uzură a anvelopei și oferă șoferului mai mulți kilometri.
Siguranță brevetată
Pentru mai multă siguranță, atât anvelopele Nokian Tyres SUV Powerproof, cât și anvelopele Nokian Tyres SUV Wetproof oferă un Indicator de Siguranță în timpul Condusului (DSI – Driving Safety Indicator), brevetat de Nokian Tyres. Indicatorii de locație și de presiune din zona de informații de pe peretele lateral al anvelopei îmbunătățesc, de asemenea, siguranța. Acest material de informare permite șoferilor accesul la presiunea corectă de umflare a anvelopelor și la informații legate de schimbarea anvelopelor. Confortul și siguranța sunt îmbunătățite și de o secțiune suplimentară care poate fi utilizată pentru înregistrarea cuplului de strângere a șuruburilor.