Vestra, companie românească cu peste 25 de ani de experiență în industria utilităților și a echipamentelor de automatizare, recunoscută pentru furnizarea de soluții inovatoare pentru sectorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, va participa la ExpoApa 2023, evenimentul de referință din domeniu. Expoziția va avea loc în perioada 23-25 mai 2023, la Pavilionul REDAL EXPO din Sibiu.
Vestra își reafirmă angajamentul pentru dezvoltare durabilă și aduce la ExpoApa 2023 tehnologii de ultimă generație și soluții personalizate care răspund nevoilor industriei serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din România. La cele două standuri expoziționale, interior și exterior, clusterul va prezenta o gamă diversă de echipamente și sisteme avansate, menite să eficientizeze și să îmbunătățească procesele din acest sector vital.
La standul exterior Vestra, unul dintre echipamentele de interes este autospeciala din gama MISTRAL, produsă de grupul francez RIVARD. Acest hidrocurățător al rețelelor de canalizare este dotat cu un rezervor care poate fi compartimentat în două sau trei secții, pompe de vid cu lobi ce au o forță puternică de aspirație, pompe de înaltă presiune și care poate fi echipat cu un sistem de filtrare pentru reciclarea apei uzate. Până în prezent, Vestra a livrat peste 35 de autospeciale MISTRAL unor companii importante din domeniul distribuției de apă și canalizare din România.
Vestra va prezenta și georadarul Stream DP de la IDS GeoRadar, un producător italian de echipamente de monitorizare și inspecție non-invazivă. Acesta este un instrument care permite detectarea și imagistica subterană a diferitelor obiecte și structuri, cum ar fi conducte de apă, cabluri electrice și alte elemente subterane.
Totodată, vor fi prezentate produsele Enz® Technik Ag, un producător elvețian de top de capete de curățare a rețelelor de canalizare. Acestea includ duze ceramice cu corp din oțel inoxidabil special tratat, care permit o curățare eficientă și precisă a conductelor de canalizare.
Ca o alternativă sustenabilă pentru transportul de echipamente și materiale în zonele urbane, Vestra va prezenta camionul electric Renault Trucks E-Tech Master. Acest vehicul cu un design inovator, dotat cu un motor electric puternic și o autonomie operațională de până la 200 de kilometri, oferă o soluție de transport cu emisii zero și fără poluare fonică. Renault Trucks E-Tech Master poate fi adaptat pentru a satisface diverse cerințe ale clienților, fiind o alegere excelentă pentru cei interesați de vehicule electrice fiabile și performante.
Pe lângă toate acestea, la standul exterior Vestra vor fi prezentate stațiile EvGo de încărcare a vehiculelor complet electrice sau hibride plug-in, care includ funcția de Smart Charging. Această funcționalitate inovatoare permite managementul încărcării dinamice, asigurând încărcarea vehiculelor chiar și în situații în care parametrii optimi nu pot fi asigurați în rețeaua de alimentare cu energie electrică. Stațiile EvGo sunt ușor de instalat și pot fi utilizate atât în mediul urban, cât și în afara orașului.
La standul interior, Vestra va prezenta produsele producătorului francez Sainte-Lizaigne, inclusiv căminele de branșament supraterane E-cub, căminele de branșament subterane Regrad, robineții din alamă antiefracție și mufele de compresiune din alamă. Toate aceste produse sunt concepute pentru a corespunde celor mai înalte standarde de siguranță și durabilitate.
De asemenea, vor fi expuse produsele CONFUNCO, o companie spaniolă care oferă soluții de înaltă calitate tehnică pentru ingineria civilă. Printre acestea va fi capacul pentru cămine Voyager-D400, turnat din fontă ductilă, închidere cu siguranță elastică de înaltă securitate și ridicare ergonomică dintr-o singură mișcare.
Pe lângă acestea, clusterul va face o prezentare și o demonstrație a platformei software Temetra de la compania americană Itron, care permite utilizarea tehnologiei LoRaWAN (sau alte tehnologii IoT) pentru colectarea datelor de la contoare. LoRaWAN este una dintre cele mai avansate soluții pentru citirea contoarelor de la distanță, ce permite colectarea datelor despre consumul de apă sau energie fără a necesita intervenția umană directă, contribuind la o gestionare eficientă și transparentă a resurselor.
Despre Vestra
Vestra este prima companie din România cu un portofoliu bogat și o experiență vastă de peste 25 de ani care creează o punte între nevoile beneficiarilor (creșterea eficienței și performanței consumului de apă, energiei termice sau gaz) și oferta internațională de produse, servicii și echipamente destinate industriei de utilități.
Vestra comercializează o gamă largă de echipamente de măsură și control, soluții pentru rețele de apă și canalizare, sisteme de automatizare aduse pe piața din România în parteneriat cu lideri mondiali precum AVK International, Itron, Enz® Technik Ag, Sainte-Lizaigne, Kamstrup, Baroclean, Rivard, Orbinox, ProSoft Technology, Grupul ECA, Musthane, Cla-Val, Hilscher, Rockwell Automation, Panduit.