GoIT, companie internațională de educație tech pentru începători, se lansează în România

Compania oferă garanție de returnare a banilor dacă studentul nu își găsește un loc de muncă în primele 6 luni de la finalizarea cursului

 

București, 02 noiembrie 2022

GoIT, companie internațională de educație tech pentru începători, se lansează pe piața românească. Lider de piață în CEE pe acest segment, GoIT vine cu un concept nou pe plan local – garanția de returnare a banilor celor care nu sunt angajați în primele 6 luni de la finalizarea cursurilor. Totodată, compania oferă maratoane educaționale gratuite, în care oferă toate informațiile necesare celor interesați de o carieră în IT, precum și posibilitatea de a testa modelul de desfășurare a programelor oferite.

GoIT oferă cursuri pentru o profesie stabilă, într-o lume instabilă. Pe lângă siguranța de a avea un job al viitorului, domeniul  IT oferă o multitudine de beneficii  – de la salarii mari, la libertatea de a lucra de oriunde din lume, până la proiecte interesante, pentru clienți globali. Reconversia profesională spre această profesie este o tendință tot mai întâlnită la nivel mondial și poate fi chiar facilă pentru cei care știu ce vor și aprofundează acel segment. GoIT vine, așadar, cu o componentă puternică de mentorat, dedicată celor care doresc să facă acest pas, însă au nevoie de ghidare spre direcția care li se potrivește. Rezultatele noastre vorbesc de la sine – avem peste 10.000 de absolvenți și suntem în proces de expansiune la nivel mondial. Suntem siguri că și pe plan local, în România, vom avea rezultate cel puțin comparabile cu statele în care deja activăm”, a declarat Khrystyna Gankevych, Head of Growth, GoIT România.

GoIT este o companie internațională de educație tech pentru începători, ce activează momentan în țări precum România, Ucriana, Polonia, Mexic și USA, fiind  lider de piață în CEE pe segmentul dedicat. În cei opt ani de activitate, compania numără cca. 300 de angajați și 10.000 de absolveți (din cca. 30 de țări), 99% dintre cursanți fiind persoane care își doresc o schimbare de carieră și încep de la zero în domeniul IT.

Cursurile oferite de GoIT sunt în arii precum: Fullstack developer, Front End, QA, Data Science, UI/UX Design și Project Management, iar profesorii sunt specialiști de top din domeniu, care activează în industrie, asigurând astfel accesul la un know-how extins si la o experiență profesională relevantă pentru cursanți. Programele se desfășoară live (tip webinarii), organizate seara, iar platforma dedicată oferă acces la multiple resurse educaționale și instrumente de facilitare a învățării, de la sistem de verificare automată a scrierii de cod, până la chat cu grupul. Temele sunt verificate de către mentor, iar studenții primesc constant feedback.

Modelul de business al GoIT se diferențiază de competitori prin maratoanele gratuite, care ajută oamenii să înțeleagă mai bine notorietatea domeniul IT, dar și să testeze cursurile și să își aleagă o specializare care li se potrivește. Astfel, dintre cei care participă la maratoanele cu durata de o săptămână, o parte devin clienți și urmează cursul dorit.

 

Misiunea companiei este ca fiecare absolvent să activeze pe piața muncii cât mai rapid după încheierea cursurilor, astfel că toate eforturile sunt concentrate în această direcție, iar pe lângă cunoștințele și competențele tehnice predate, GoIT oferă consiliere în carieră, mizează pe dobândirea de soft skills necesare și aduce în fața studenților mentori de top din industrie, care să îi ghideze pe drumul ales.

După finalizarea programele educaționale, studenții au experiență și proiecte reale, pe care le pot utiliza în portofoliile profesionale. Astfel, GoIT propune un model unic de business pe piața locală – în cazul în care studentul care încheie cu succes programul, acoperind toate temele, testele și proiectele, nu își găsește un loc de muncă în primele șase luni de la absolvire, își primește banii înapoi. Totodată, GoIT pune la dispoziția acestora oferte din cele peste 300 de companii IT cu care colaborează.

Majoritatea clienților GoIT sunt oameni cu vârste cuprinse între 25-40 de ani, cu un background profesional foarte diversificat, care își doresc o schimbare profesională mai puțin riscantă, respectiv un job bine plătit și care le oferă libertate de mișcare și o siguranță pe termen lung.

Despre GoIT

GoIT este o companie internațională de educație tech pentru începători, lider de piață pe acest segment în CEE. În prezent, organizația numără cca. 300 de angajați, activează în țări precum România, Ucriana, Polonia, Mexic și USA și are în plan expansiunea la nivel global.

În cei opt ani de activitate, cursurile GoIT au fost încheiate de cca. 10.000 de absolvenți, 99% dintre cursanți fiind persoane care își doresc o schimbare de carieră și încep de la zero în domeniul IT.

GoIT propune un model unic de business: maratoane gratuite, care să introducă oamenii în universul IT și în cursurile companiei, mentorat pe tot parcursul colaborării și garanția returnării banilor dacă studentul ce încheie programul nu își găsește un loc de muncă în domeniu în primele șase luni de la absolvire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>