Elevii români învață din acest an istorie, engleză și matematică cu ajutorul jocurilor video

București, 28 noiembrie 2022 – Elevi din peste 20 de școli din întreaga țară învață, începând cu această toamnă, cu ajutorul jocurilor video. RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România) a demarat programul Games in Schools, al cărui scop este să ofere instrumente alternative profesorilor care caută să facă materiile pe care le predau mai atractive pentru elevii din ciclul gimnazial.

În acest sens, RGDA a pus la dispoziția profesorilor manualul european Games In Schools, realizat de către European School Network si ISFE (Interactive Software Federation of Europe). Manualul, tradus în limba română de către RGDA, oferă informațiile necesare pentru ca profesorii să poată înțelege care sunt beneficiile educaționale ale jocurilor și să învete modul în care să folosească jocuri video ca resurse educaționale și motivaționale în timpul orelor de curs.

Games in School_

Pe lângă manualul generic european tradus, RGDA a inițiat și un program pilot al Games in Schools pentru trei materii gimnaziale: istorie, engleză și matematică. Pe parcursul anului școlar, profesorii de clasele V-VIII de la școli din Constanța, Bihor, Dolj, Suceava, Iași, Ilfov, Galați, Maramureș, Brașov și alte județe vor preda materiile elevilor, folosindu-se de jocurile video potrivite pentru a capta mai mult atenția acestora.

Alături de câțiva voluntari din industrie și profesorii din programul pilot, asociația a creat liste de jocuri specifice, gândite să fie conforme cu programa școlară a elevilor de gimnaziu. De exemplu, la orele de istorie, fie că vor preda lectii despre antichitate, primul război mondial, fie despre revoluția franceză, epoca victoriană sau Grecia Antică, profesorii vor avea la îndemână exemple specifice din jocuri celebre. Sesiuni de joc în titluri precum Valiant Hearts: The Great War, Assassin’s Creed Unity și Odyssey, The Great Conqueror: Rome War Game sau Triviador, printre multe altele, îi vor ajuta pe profesori să explice, într-un mod interactiv, aceste perioade definitorii pentru civilizație.

 Intalnire RGDA cu profesorii

La clasele de matematică, elevii de clasa a V-a și a VI-a vor acumula cunoșținte despre numerele naturale, fracții Q și Z, elemente geometrice cu ajutorul unor jocuri precum Otter Rush, Meteor Multiplications, Hungry Puppies și multe altele.

Jocurile video implică mai multe beneficii educaționale, printre care dezvoltarea aptitudinilor cognitive, spațiale și motorii, a principiilor elementare (relațiile cauză și efect) și pot fi folosite, în mod creativ, la soluționarea problemelor complexe. Mai mult, jocurile oferă exemple practice ale unor concepte și reguli care, altfel, ar fi dificil de ilustrat în lumea reală.

“Jocurile video sunt o pasiune pentru foarte mulți copii, iar dacă sunt utilizate corespunzător, pot fi și un mediu prin care copiii înțeleg, explorează sau sedimentează o anumită materie. Alegerea jocului video precum și rolul de moderator al profesorului sunt vitale pentru a se obține rezultatele dorite ale învățării. Jocurile video pot completa învățarea tradițională, dar nu o pot înlocui. Vedem Games in Schools ca un program ce oferă unelte extra profesorilor ce caută noi modalități de a atrage interesul copiilor pentru materiile lor,” a precizat Andreea Medvedovici Per, director executiv RGDA.

Pe parcursul programului pilot, membrii asociației oferă suport fizic și online profesorilor care au ajutat la adaptarea manualului european generic. În urma feedback-ului lor, RGDA își propune să îmbunătățească experienta la clasă a profesorilor din program, astfel încât, începând cu septembrie 2023, să poată include în program și alte instituții de învățământ, profesori și noi materii.

Pentru a se informa despre modul în care jocurile video sunt integrate în procesul de învățare, atât profesorii cât și părinții pot accesa manualul: https://rgda.ro/games-in-schools/.

Prin programul Games in Schools, RGDA va oferi sprijin profesorilor care doresc să propună materia opțională integrată EduGaming pentru anul școlar 2023-2024.

Ministerul Educației a introdus, pentru prima oară, materia EduGaming în Ordinul Ministrului Educației nr. 6.101/2022 privind aprobarea de programe școlare pentru discipline opționale din învățământul preuniversitar.

Profesorii care aleg să predea acest opțional vor ajuta copiii să dobândească competențe generale ca utilizarea strategiilor de joc pentru o raportare eficientă și creativă la lumea înconjurătoare și aplicarea regulilor fairplay-ului în timpul jocului în vederea relaționării pozitive cu ceilalți.

 

RGDA consideră acest opțional o oportunitate extraordinară pentru profesorii interesați să aibă o oră extra-curiculară pe săptămână cu elevii în care să joace jocuri care, pe lângă competențele generale, pot sedimenta cunoștințe și aptitudini din alte materii.

“Felicit, de asemenea, autoritățile pentru introducerea materiei opționale integrate de EduGaming care se îmbină extraordinar cu programul pe care noi l-am demarat cu Games in Schools și la reușita căreia industria dezvoltatoare de jocuri video dorește să contribuie. Suntem aici pentru profesorii care vor să propună acest opțional și sperăm în cât mai multe ore de EduGaming la clasă. Profesorii care doresc să propună acest opțional în cadrul materiei pe care o predau, pot contacta RGDA la edu@rgda.ro pentru suport, dorim să le oferim exemple de jocuri potrivite pentru clasă, dar și alte recomandări, sugestii și materiale suport necesare,” a adăugat Andreea Medvedovici Per.

 

Despre RGDA

Asociația Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit care își propune să sprijine și să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din Romania. Ghidată de valori solide, RGDA promovează integritatea, calitatea, schimbul de bune practici, respectul și ajutorul reciproc ca modalitate de dezvoltare a industriei locale. Obiectivele asociației sunt acelea de a informa publicul larg asupra industriei, a se asigura că există suficiente surse de training și educație pentru cei care își doresc o carieră în domeniu, a crea o comunitate strânsă a dezvoltatorilor și de a reprezenta industria în fața instituțiilor statului și a actorilor internaționali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>