Din punct de vedere al tehnologiei utilizate, Waste Shark este una dintre cele mai avansate soluții de management al deșeurilor plutitoare. Drona navighează la suprafața apelor și colectează până la 500 de kilograme de deșeuri într-o zi. Acest tip de dronă a fost inventat în 2016 de compania olandeză RanMarine și poate fi întâlnită în orașe precum: Rotterdam, Cape Town, Baltimore și Dubai. O dronă Waste Shark costă 21.800 de euro.
Doru Mitrana, Președinte al Asociației MaiMultVerde, spune: “Calitatea apelor Dunării este influențată de starea tuturor afluenților săi, așadar o Dunăre cu apele curate, fără plastic, presupune o Românie cu apele curate, pentru care este necesară implicarea noastră, a tuturor: cetățeni și autorități riverane, organizații non-guvernamentale, companii și instituții centrale. Ține de noi să identificăm și să implementăm soluții de prevenire și combatere a poluării cu plastic a apelor Dunării, inclusiv inovații tehnologice, sustenabile și cu efecte pozitive pe termen lung”.
Drona va pleca „în turneu” de curățare a deșeurilor plutitoare în cele 10 orașe în care se desfășoară proiectul Cu Apele Curate, iar începând cu anul viitor va fi folosită și pentru a curăța deșeurile de pe afluenții Dunării.
Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România, declară: „Proiectul „Cu Apele Curate” este un demers necesar, care are ca obiectiv o Dunăre așa cum ar trebui să fie și să rămână cât mai mult timp: fără plastic și cu o biodiversitate neafectată de deșeuri. Am pornit la drum împreună cu MaiMultVerde în acest proiect și pentru că el se aliniază strategiei REset Plastic a grupului Schwarz, care cuprinde 5 zone de acțiune, printre care măsurile de ecologizare și educare în domeniu, cu scopul de a diminua efectele negative ale poluării cu plastic. Sperăm ca proiectul să crească și cu sprijinul altor companii, pentru ca impactul și rezultatele sale să fie din ce în ce mai mari și pe termen cât mai lung”.
În prima etapă a programului Cu Apele Curate, au avut loc acțiuni de igienizare în Delta Dunării, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin, Cernavodă, Zimnicea, Turnu Măgurele, Oltenița, Brăila, Galați, Tulcea și Călărași, la care au participat 550 de voluntari și au fost strânse 6,5 tone de plastic. Au urmat atât acțiuni de amenajare și dezvoltare a infrastructurii de colectare a deșeurilor, prin care s-au colectat până în prezent 90 de tone de plastic, cât și activități educative, de informare și de organizare comunitară, la care au participat peste 350 de persoane.
La finalul lunii septembrie a fost lansat programul de granturi Lidl România „Cu Apele Curate”, care vizează proiecte ce răspund obiectivului general de reducere a poluării cu plastic a apelor Dunării. Suma totală disponibilă pentru finanțare este de 1.130.000 de lei, iar termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 28 octombrie 2019, ora 18:00. Mai multe detalii pot fi găsite pe http://grantwizard.ro/communitygrant/.
Proiectul continuă cu campaniile de advocacy derulate de grupurile de inițiativă din cele 10 orașe de pe Dunăre și cu evaluarea și revizuirea politicilor publice privind gestiunea deșeurilor din plastic, protejarea apelor și educația pentru mediu cu implicarea autorităților române.
Pentru informații suplimentare:
Ana-Maria Godja: anamaria.godja@publicadvisors.ro, 0733.300.753
Note pentru editori:
Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 350 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.800 de magazine și mai mult de 160 de centre în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.
CeRe, împreună cu cetățeni, organizații și comunități, construiește zi de zi o lume justă, echitabilă și solidară în care vocile oamenilor sunt centrale în luarea deciziilor (http://cere.ong).
One World Romania la Școală, asociație aflată la intersecția dintre cultură, educație și organizare comunitară, pornește de la realitățile cotidiente, pe care le interpretează prin filtre și experiențe diferite, dar compatibile: film și arte vizuale, antropologie și discuții libere, reprezentare și analiză critică. OWR își propune prin activitățile sale să asigure alternative culturale, sociale și educaționale, implicând activ comunitățile în acest proces (www.facebook.com/OneWorldScoala).
ARC România are o experiență de 17 ani în domeniul mobilizării de resurse din comunitate, inclusiv în direcția programelor de protecția mediului. Prin rețeaua sa poate pune în contact organizații locale cu parteneri și finanțatori care să le permită derularea de acțiuni concrete în comunitățile din care fac parte (http://arcromania.ro).