ALERTĂ MEDIA: RAZER BLADE 14 DISPONIBIL ACUM ȘI ÎN EDIȚIA MERCURY

Gama Razer Blade 14 din 2022 beneficiază de upgrade la USB-4 și suport Microsoft Pluton

 

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial.

CE: Razer Blade 14, cel mai performant laptop de gaming cu diagonala de 14” din lume, este disponibil acum și în ediția Mercury. Ediția specială Mercury combină carcasa de aluminiu anodizat cu o tastatură de un negru mat, obținând astfel un efect estetic deosebit.  Noua ediție de Blade 14 este disponibilă în două configurații de GPU: NVIDIA GeForce® RTX™ 3060 și NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti. Noua ediție Mercury marchează o premieră, Blade 14 fiind disponibil simultan pentru prima dată în trei culori: Mercury, Quartz și negru.

Noua lansare marchează și publicarea unui nou update de software pentru modelele din 2022 ale Blade 14, acesta aducându-le un upgrade porturilor Type-C USB-3.2 Gen 2 la USB-4 și oferind suport pentru Microsoft Pluton. Standardul USB-4 extinde compatibilitatea cu diferite periferice și aduce mai multe opțiuni de conectare, oferind posibilitatea de a conecta mai multe monitoare, dar și periferice Thunderbolt™ precum stația de andocare Razer Thunderbolt sau incintele de soluții grafice externe, Core X. Tehnologia de securitate de tip chip-to-cloud, Microsoft Pluton protejează utilizatorii utilizând o serie de servicii și soluții bazate pe hardware. Atât utilizatorii deja existenți de Blade 14, cât și cei noi, sunt îndemnați să ia legătura cu Razer Support pentru a descărca acest update.

Toate modelele de Blade 14 beneficiază de o garanție de producător de un an și doi ani de garanție pentru baterie prin premiatul serviciu de suport clienți al Razer. Abonamentul opțional RazerCare extinde aceste beneficii.

Pentru mai multe detalii despre  Blade 14 Mercury Edition vizitați pagina de produs.

Pentru mai multe informații despre programul Razer #WinItYourWay, vizitați această pagină.

DE CE: Prin extinderea gamei de culori și a opțiunilor de configurare a perifericelor, Razer le oferă jucătorilor și creatorilor de conținut libertatea de a-și exprima individualitatea și de a-și spune propria poveste.

CÂND:  Disponibil acum pe Razer.com și în curând în oferta anumitor parteneri retail.

UNDE:  Pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor parteneri retail.

PREȚ: Configurație cu AMD Ryzen 9 6900HX și NVIDIA GeForce RTX 3060 2.199,99 Euro
Configurație cu AMD Ryzen 9 6900HX și NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti  2.899,99 Euro (Franța: 3.199,99 Euro)

Upgrade-ul la USB-4 și suportul pentru Microsoft Pluton sunt disponibile sub formă de update gratuit pentru toți utilizatorii deja existenți și noi de Blade 14 2022.

IMAGINI: LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>