Animax deschide 2 magazine în luna septembrie și anunță încă 6 până la finalul anului

București , septembrie 2022: Animax, cea mai mare rețea de pet shops de pe piața românească, parte a grupului Pet Network International,  anunță deschiderea a două magazine noi, unul în București, în timp ce cu al doilea tatonează piața din municipiul Turda. Investiția se ridică la peste 100.000 de euro, iar planurile companiei nu se

Raport Ericsson: Sectorul imobiliar implementeză soluții IoT, pentru a reduce costurile cu energia electrică și a combate schimbările climatice, sporind valoarea proprietăților

Ericsson și Kiona colaborează pentru a digitaliza managementul clădirilor, cu scopul de a reduce consumul inutil de energie și emisiile de CO2în sectorul imobiliar, având în vedere că 75% dintre clădirile din Europa nu sunt eficiente din punct de vedere energetic Raportul realizat alături de compania Kiona analizează beneficiile aduse de conectivitatea celulară IoT în

TransferGo a lansat ”ABCDiaspora”: prima resursă didactică despre România, destinată copiilor români care locuiesc în străinătate

16 septembrie 2022 – TransferGo, compania de transferuri internaționale de bani, a lansat ”ABCDiaspora”, prima resursa didactică în format digital, despre identitatea, cultura și tradițiile românești, pentru copiii din diaspora. ”ABCDiaspora” este un proiect al companiei TransferGo, realizat în colaborare cu cadrele didactice ale Asociației Inițiativă în Educație, și include fișe de lucru special concepute pentru

Doar 6% dintre întreprinderile din România oferă formare profesională în domeniul TIC: s-a lansat cea de-a noua ediție a programului Huawei Seeds for the Future, dedicat studenților pasionați de tehnologie

București, 20 septembrie 2022 Doar 6% dintre întreprinderile din România oferă formare profesională în domeniul TIC față de media europeană de 20%, conform studiului DESI 2022. Pentru a veni în sprijinul viitorilor specialiști în domeniu, Huawei a lansat cea de-a noua ediție a programului Seeds for the Future, dedicat studenților pasionați de tehnologie. Ediția din

Românii pot fi victimele phishingului: sfaturile OLX pentru a evita „țepele” online

București, 20 septembrie: Cea mai mare platformă de anunțuri la nivel național, OLX, avertizează utilizatorii cu privire la tentativele de fraudă online. Până acum, 60% dintre fraudele care au loc pe platformele de tip marketplace sunt raportate către bănci, 30% sunt raportate către platforma online, iar aproximativ 10% rămân neraportate. Cele mai recente date colectate intern

Grupul OASIS demarează faza a doua a proiectului PRIMA Shopping Center de la Sibiu

Sibiu – 20.09.2022 – Oasis Retail Development & Consulting, deținută de antreprenorii sibieni Klaus Reisenauer și Kurt Wagner, anunță demararea celei de-a doua faze de dezvoltare a proiectului PRIMA Shopping Center din Sibiu, o investiție totală de 30 de milioane de Euro. “La finalul anului 2023 suprafața totală destinată cumpărăturilor și petrecerii timpului liber va fi

ACVAPLANAREA: CÂŢIVA MILIMETRI DE ADÂNCIME A CĂII DE RULARE POT FACE O DIFERENŢĂ URIAŞĂ PENTRU SIGURANŢA DVS.

La sfârşitul sezonului de vară, şoferii pot întâlni subit furtuni cu ploi torenţiale, care pot transforma instantaneu unele porţiuni ale şoselei în zone cu risc ridicat, cu pericolul potenţial de acvaplanare. Producătorul de anvelope Nokian Tyres explică la ce trebuie să fiţi atenţi în timpul sezonului de ploi şi de ce numai câţiva milimetri de

„ANDOR”, un nou serial desprins din Universul „Star Wars”, are premiera pe 21 septembrie la Disney+

Poze de la evenimentul de lansare de la Hollywood, de aseara, sunt disponibile aici LINK București 16 septembrie 2022 – Serialul ANDOR, desprins din Universul „Star Wars”, are premiera în exclusivitate pe platforma de streaming Disney+, pe 21 septembrie, când vor fi lansate primele 3 episoade din primul sezon. „Andor” este un thriller de spionaj produs de Lucasfilm,

Cipru de Nord și Spania, noile zone de interes pentru achizițiile imobiliare ale românilor

București, 19.09.2022: Apetitul românilor pentru achiziții imobiliare în afara granițelor țării este în creșetere anul acesta cu 50%, față de 2021, conform specialiștilor Premier Estate Management. ”Până anul acesta interesul era concentrat pe proprietăți locale, din zone unde cererea de închiriere era ridicată, generând astfel un randament investițional foarte bun, între 6-8%. Contextul geopolitic al

Media Alert – reduceri la smart TV-urile realme până la sfârșitul lunii septembrie

București, România – 19 septembrie 2022 – realme,  producătorul de smartphone-uri și produse AIoT cu cea mai rapidă ascensiune în 2021, anunță pe plan local o serie de reduceri pentru televizoarele sale, până la sfârșitul lunii septembrie. Televizoarele smart de la realme oferă un raport preț – calitate imbatabil și se adresează celor care vor o