O lună de „Zile Norocoase” pentru utilizatorii HUAWEI AppGallery

București, 15 martie 2021 – Huawei Consumer Business Group România anunță o nouă ediție a campaniei Festival of Apps, „Zile Norocoase”, disponibilă în intervalul 11 martie – 11 aprilie, în magazinul virtual HUAWEI AppGallery. Concursul îi invită pe utilizatori să se bucure de avantaje exclusive, în posesia cărora pot intra în momentul în care își

Avertisment CSALB: Amânarea ratelor, o măsură insuficientă pentru mulți consumatori

15 martie, București. Astăzi expiră termenul până la care consumatorii pot trimite cereri de amânare a plății ratelor pentru cel mult 9 luni, potrivit moratoriilor legislative. Din solicitările transmise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) pot fi observate o serie de probleme cu care aceștia deja se confruntă și care s-ar

Poziția oficială Xiaomi

Pentru Xiaomi este îmbucurător faptul că pe data de 12 martie, instanța a impus Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii să înlăture implementarea sau aplicarea desemnării Xiaomi ca o Companie Chineză Militară Comunistă. În urma prescrierii ordinului, instanța a anulat integral și cu efect imediat restricțiile Ordinului Executiv 13959 impuse cetățenilor SUA de

Televizoarele Samsung Neo QLED 2021 obțin prima certificare „Eye Care” din industrie din partea Asociației de Inginerie, VDE

Televizoarele Neo QLED din 2021 devin primele televizoare care primesc certificatul „Eye Care” de la VDE în Germania București, România – 12 martie 2021 – Samsung Electronics a anunțat că gama Neo QLED din 2021 a obținut prima certificare „Eye Care” de acest tip din partea Verband Deutscher Elektrotechniker (VDE), o instituție foarte apreciată pentru

HUAWEI AppGallery oferă aplicații în condiții de siguranță

București, 12 martie 2021 – HUAWEI AppGallery, platforma oficială de aplicații a companiei Huawei, a înregistrat o creștere importantă într-o perioadă scurtă de timp. Din momentul lansării la nivel global, în aprilie 2018, numărul de utilizatori activi lunar a ajuns la 530 de milioane, AppGallery fiind în prezent unul dintre cele mai populare trei magazine

Se lansează Samsung Music Galaxy Thursday pentru iubitorii de muzică din toată Europa

Creat împreunăcu Universal Music Group, proiectul Samsung Music Galaxy Thursday va aduce conținut nou în fiecare joi, incluzând noi melodii, interviuri cu artiști, imagini din culise și concerte restrânse [București] – 12 martie 2021 – Samsung Electronics Co. Ltd., a dezvăluit astăzi lansarea Samsung Music Galaxy Thursday, cel mai nou proiect din portofoliul muzical, care le

Samsung se poziționează ca lider în zona brevetelor 5G

Compania este recunoscută drept lider în industrie în ceea ce privește numărul de brevete 5G deținute București, România – 11 martie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că s-a clasat pe primul loc la numărul de brevete 5G esențiale (Standard Essential Patent – SEP), conform unui studiu, realizat de IPlytics, o firmă de cercetare

Samsung lansează noul panou pentru purificarea aerului destinat spațiilor comerciale și clădirilor de birou

București, România – 11 martie 2021 – Samsung Electronics Air Conditioner Europe B.V. (SEACE) lansează un nou panou pentru purificarea aerului cu Filtru PM1.0 pentru spații comerciale și clădiri de birouri. Acesta este un panou dedicat care conține filtre de aer plisate, montate pe un sistem de aer condiționat Samsung pentru a filtra poluanții din fluxul de aer. Noul panou

Noua serie Allview ePlay7100

Începutul anului 2021 a venit cu primele dezvăluiri ale seriei de Smart TV-uri Allview ePlay7100, legate de integrarea tehnologiilor Dolby Atmos și Dolby Vision. Acest upgrade pregătit de Allview pentru noile modele de Smart TV-uri, are ca rol îmbunătățirea semnificativă a experienței de vizionare a utilizatorilor. Astăzi vă prezentăm cel de-al doilea teaser al seriei Allview ePlay7100 pentru

Mi 11, un flagship cu performanțe de top și o cameră destinată pasionaților de film, a fost lansat în România

Xiaomi a prezentat și ediția specială Mi Electric Scooter Pro 2, cu un design exclusivist inspirat de Mercedes AMG ROMÂNIA, București, 10 martie 2021 — Xiaomi, lider global în tehnologie, a lansat flagship-ul Mi 11 pe piața din România. Un smartphone cu adevărat premium, Mi 11 este dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 888, cameră triplă